Globalizarea ne-a ajutat să păstrăm ritmul cu lumea. Şi să ne facem de râs în stilul nostru. Cândva numit Micul Paris, iar după fiecare ploaie botezat Mica Veneţie, Bucureştiul şi-a ridicat la drum ditamai bijuteria, după modelul conacelor importate pe Dâmboviţa de beizadelele educate în trecut pe la Paris sau Viena. Naţional Arena este ultima mare minciună propusă lumii moderne de români.

Fotbalul lui “mititica”, precum Românica, are câteva arhetipuri de dezvoltare. Ei au intrat în cămine studenteşti la Bologna şi Salamanca pe la 1200, noi am ieşit din bordeie abia la începutul secolului trecut. Ei au spus “şi totuşi se învârte” şi au pus Pământul la locul lui, noi am urlat secole la rând că “vrem pământ”. Ei jucau fotbal când noi încă nu ne jucam prin şcoli de-a dacii şi romanii. Iată că a venit şi rândul Arenei Naţionale să joace rolul de grefă respinsă de organism.

La nici doi ani de la inaugurare, “perla coroanei” riscă să ajungă o ruină. Mircea Sandu aruncă pisica în curtea Primăriei, Oprescu mută mortul la Lacuri şi Agrement, iar ALPAB-ul îl îngroapă în nepăsarea vreunui îngrijitor plătit cu drepturi de autor. Autor de epitafuri pentru fotbalişti cu glezna fină.

Dacă nu ne trezim la timp, Tănase, Chiricheş sau Maxim vor avea soarta lui Benzema, cel care îşi caută şi acum gleznele prin arătura federală. Iar noi, fraierii ăştia cu taxe şi impozite la zi, ne vom minţi cu mâna la inimă pe Naţional Cangrena: deşteaptă-te, române!

Globalizarea ne-a ajutat să păstrăm ritmul cu lumea. Şi să ne facem de râs în stilul nostru. Cândva numit Micul Paris, iar după fiecare ploaie botezat Mica Veneţie, Bucureştiul şi-a ridicat la drum ditamai bijuteria, după modelul conacelor importate pe Dâmboviţa de beizadelele educate în trecut pe la Paris sau Viena. Naţional Arena este ultima mare minciună propusă lumii moderne de român