Promovabilitatea la bacalaureatul susţinut la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, unde sunt suspiciuni de fraudare a examenului, este de aproximativ 58%, a declarat luni, pentru MEDIAFAX, un oficial al unităţii de învăţământ, precizând că nu sunt variaţii majore faţă de anii anteriori.
Procentul de promovabilitate a examenului de BACALAUREAT 2013 înregistat la Liceul "Dimitrie Bolintineanu este peste media pe ţară, de 55,4 la sută, înaintea contestaţiilor.
Sursa citată a precizat că rata de promovabilitate a bacalaureatului înregistrată la Liceul "Bolintineanu" nu variază cu mult faţă de situaţiile întregistrate în anii anteriori la această unitate de învăţământ.
Potrivit sursei citate, elevii care nu au obţinut medii de promovare a bacalaureatului în această sesiune pot contesta rezultatele obţinute sau se pot prezenta în sesiuniile viitoare.
Porţile Liceului "Dimitrie Bolintineanu" s-au deschis la ora 12.00, când elevii au putut intra pentru a vedea rezultatele examenului de bacalaureat.
Promovabilitatea la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2013, este de 55,4%, potrivit rezultatelor finale, înaintea contestaţiilor, anunţate luni de ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
Parchetul Tribunalului Bucureşti face cercetări pentru fapte de corupţie la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, directoarea unităţii de învăţământ, Costica Vărzaru, demisă din funcţie după începerea anchetei, fiind arestată preventiv pentru trafic de influenţă.
Potrivit procurorilor, una dintre supraveghetorele care a asistat la examinarea din 1 iulie la Liceul "Dimitrie Bolintineanu", profesoara Corina Vasilica Preda, le-a spus anchetatorilor că şi în 2011 a sesizat fraude la examenul de bacalaureat.
"Aceasta a mai precizat că a asistat şi în anul 2011, în acelaşi liceu, împrejurare în care i s-a cerut «să ajute mai mu