Racordarea unei ţări de peste 20 milioane de locuitori la Uniunea Europeană reprezintă un lucru complex. Nu trebuie blamată o persoană anume, un partid politic şi nici măcar instituţiile statului pentru nerealizarea perfectă a acestui obiectiv.
Deşi este paradoxal, „procedura macro” de relaţionare naţional-european este în mare majoritate un algoritm tehnic, necesitând expertize multiple în anumite sectoare specifice (legislaţie, social, sector de afaceri, etc). Repet, voinţa politică este importantă, dar trebuie sprijinită de o componentă tehnică.
România în Uniunea Europeană „joacă” încă insuficient pe scena decizională, cu sute de mii de actori, este oscilantă, imprevizibilă şi nesustenabilă. Aş asocia sistemul cu o mare companie. Astfel, România are nevoie de o cultură organizaţională solidă. România trebuie să îşi definească foarte clar misiunea, viziunea, strategia şi mai ales să îşi aleagă oamenii cu care să realizeze toate acestea. La resursa umană mă voi opri mai mult de această dată, la cum se poate „ţese” şi extinde „fibra europeană” a României.
În anumite dosare poziţia României este foarte bine fundamentată, în vreme ce în altele poziţionarea ţării noastre este în cel mai bun caz circumstanţială, dacă nu una amintind de o politică a „scaunului gol”, deşi trei sferturi din legislaţia din România se produce în urma dezbaterii europeane. Există o problemă de resursă umană alocată, de finanţarea acestui sistem de „calibrare fină a României la Uniunea Europeană”.
Este clar că inerţia sistemică nu duce la o rezolvare a problemelor actuale pe care le are România cu Uniunea Europeană. Trebuie intervenit rapid, organic, pentru ca actualele tendinţe să fie corectate. Ţesutul românesc actual nu poate produce rezultate performante în actuala stare de fapt.
Citeste mai mult pe cariereonline.ro
