* "Piaţa asigurărilor funcţionează viciat", consideră deputatul Adrian Gurzău
* "Au existat sesizări că unele companii de asigurări au contabilitate dublă", potrivit deputatului
Procurorii DIICOT suspectează de evaziune fiscală 21 de angajaţi ai BCR Asigurări de Viaţă, între care cinci şefi de sucursale, prejudiciul cauzat bugetului de stat fiind estimat la 6 milioane de euro.
Astfel, DIICOT a efectuat, ieri, 166 de percheziţii în Bucureşti şi în 26 de judeţe, la sediile BCR Asigurări de Viaţă şi la sediile a 112 societăţi comerciale, care au vizat destructurarea unei grupări specializate în săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală.
Neregulile de care este suspectată BCR Asigurări de Viaţă par să reprezinte numai o mică parte din mulţimea de abateri din piaţa asigurărilor.
De altfel, toamna trecută, Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii din Camera Deputaţilor a întocmit un raport care a adus acuze dure Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor în perioada mandatului lui Constantin Buzoianu, iar în urma prezentării raportului în Parlament, domnul Buzoianu a fost revocat, în octombrie 2012, din funcţia de preşedinte al CSA, fiind înlocuit cu Daniel Tudor.
"Piaţa asigurărilor funcţionează viciat", ne-a spus deputatul Adrian Gurzău, care la data revocării lui Buzoianu era vicepreşedintele Comisiei pentru cercetarea abuzurilor.
Potrivit domniei sale, până în luna martie 2013, CSA trebuia să realizeze o evaluare a pieţei asigurărilor şi să prezinte răspunsurile la acuzaţiile aduse conducerii CSA, pe perioada mandatului domnului Constantin Buzoianu.
Între timp însă, CSA a fost înghiţită în Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) şi, se pare, nimeni nu a mai avut timp să se ocupe de acest raport.
Mai mult, Adrian Gurzău susţine că supravegherea pe piaţa asigurărilor s-a înrăutăţit. @N_