Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de revizuire încalcă drepturile omului (CEDO)

Publicat in rfi, marți 9 iulie 2013 ·

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis că pedepsele de închisoare pe viaţă fără posibilitatea de revizuire în vederea eliberării timpurii constituie o încălcare a drepturilor omului. Marea Cameră a CEDO judecând un apel depus de trei deţinuţi din Marea Britanie a constatat că astfel de pedepse contravin articolului 3 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, care interzice tratamentele inumane şi degradante.

Corespondentul RFI la Londra, Petru Clej

Cei trei deţinuţi, Douglas Gary Vinter, Jeremy Neville Bamber şi Peter Howard Moore, sunt condamnaţi la închisoare pe viaţă pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, fără posibilitatea de eliberare anticipată.

Potrivit legii din Marea Britanie, astfel de condamnați nu pot fi eliberați din închisoare decât pentru motive umanitare, adică dacă suferă de o boală incurabilă sau dacă sunt sever incapacitați, prerogativa eliberării timpurii aparținându-i ministrului Justiției în funcție.

La ora actuală, în închisorile britanice se află 49 de astfel de deținuți, majoritatea condamnați pentru delicte foarte grave, în general omor.

Cel mai vechi deținut este Ian Brady, închis din 1966, iar printre cei 49 se află o singură femeie, Rosemary West, condamnată acum aproape 20 de ani împreună cu soțul ei, Fred West, pentru omoruri multiple.

Marea Cameră a întors în apel, cu un vot de 16–1, verdictul primului complet CEDO care respinsese cu 4–3 acțiunea celor trei, dar a adăugat în decizie că verdictul, deși constată încălcarea drepturilor celor trei, nu înseamnă că trebuie să le dea speranța unei eliberări iminente.

Eliberarea va depinde în continuare de evaluarea gradului de pericol social pe care-l prezintă deținuții, a adăugat Curtea în decizie.

Decizia va avea implicații pentru toate țările membre ale Consiliului Europei, care au în legislație pedeapsa de închi

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 25 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 3 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Un bărbat din Iași împreună cu fiica sa au ajuns la spital, după ce s-au intoxicat cu un insecticid folosit împotriva ploşniţelor

G4Media acum 51 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un bărbat de 49 de ani şi fiica sa de 12 ani, din Iaşi, se află internaţi în spital, după ce s-au intoxicat cu o substanţă folosită împotriva ploşniţelor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi pr

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum o ora
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

Alunecare de teren pe o suprafaţă de 150 de metri, în zona unei foste mine de sare, în Maramureș

HotNews acum o ora
O alunecare de teren s-a produs în localitatea Coştiui, judeţul Maramureş, pe locul unei foste mine de sare, fiind creat un crater cu un diametru de 30 de metri şi o adâncime de aproximativ 10-15 metri. O casă nelocuită este în pericol, iar preventi

Romtehnica și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems, acord-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD. Cât costă

Gandul acum 25 minute
Ministerul Apărării Naționale – Direcția generală pentru armamente, prin Compania Națională Romtehnica SA, și compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat vineri, 18 iulie, Acordul-cadru privind achiziția sistemelor antiaeriene

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 6 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

Fost ofițer ucrainean, găsit mort în piscina complexului rezidențial din Spania unde fusese asasinat un pilot rus dezertor

Adevarul acum 55 minute
Trupul neînsuflețit al unui fost ofițer din cadrul Departamentului pentru Combaterea Criminalității Organizate al Ministerului de Interne din Ucraina a fost găsit într-un complex rezidențial din Spania. În același complex, acum un an, a fost asasina

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/36°
mar.

23°/42°
mie.

23°/37°
joi

22°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/32°
joi

20°/36°
Constanta
acum

28°
lun.

20°/33°
mar.

22°/31°
mie.

24°/27°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
joi

20°/33°
Timisoara
acum

34°
lun.

19°/38°
mar.

16°/33°
mie.

20°/36°
joi

24°/40°