Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Finanțele au scos la licitaţie bunurile şi casa unui notar care are datorii de peste 200.000 de lei

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 10 iulie 2013 ·

Deşi câştigă sume imense de bani şi notarii ajung pe lista neagră a Fiscului. Recent, Administraţia Finanţelor Publice (AFP) Arad a scos la licitaţie bunurile şi casa unui notar care are, din informaţiile noastre, datorii de peste 200.000 de lei, reprezentând taxe şi impozite neachitate la bugetul de stat. Inspectorii fiscali organizează pe 24 iulie două licitaţii, pentru a vinde un teren intravilan, în suprafaţa de 715 metri pătraţi, cu casă P+M, preţul de pornire a licitaţiei fiind de 850.107 lei, conform site-ului Direcţiei Generale a Finanţelor Publice. De menţionat că la preţ nu se va mai calcula TVA. O altă lici­taţie va avea ca obiect vinderea a zeci de bunuri mobile aflate în proprietatea notarului, de la televizoare la frigidere, de la mobilă la plite de aragaz şi mese de ping-pong şi biliard. Cele mai valoroase obiecte scoase la vânzare sunt rafturile de dresing cu sertare, evaluate la 9.300 de lei, respectiv 6.640 de lei; masa de biliard, evaluată la 4.430 de lei, la fel ca sistemul Home Cinema; în timp ce valoarea celor mai ieftine obiecte a fost stabilită la 90 de lei (un televizor Platinium, un televizor Samsung, un televizor Philips şi un DVD SEG), respectiv 20 de lei (trei takuri de biliard). În anunţul postat pe site-ul DGFP se mai menţionează că imobilul este grevat de o ipotecă de gradul I în favoarea unei bănci, semn că debitorul a luat şi bani împrumut şi cu toate acestea nu a fost în stare să-şi rezolve problemele financiare.

Notari şi avocaţi executaţi

Reprezentanţii DGFP susţin că notarul executat silit zilele acestea nu este primul reprezentant al acestei profesii care nu-şi plăteşte obligaţiile la buget şi ajunge să se trezească cu bunurile scoase la licitaţie. „Acesta nu este primul caz în care un notar din Arad ajunge să fie executat silit. De asemenea, am mai avut cazuri de avocaţi aflaţi într-o postură similară. Pentru r

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Incendiu la un magazin de pe Şoseaua Virtuţii din București. Focul s-a extins și la un hotel / Zeci de persoane evacuate

HotNews acum 27 minute
Un incendiu a izbucnit vineri dimineață la un magazin situat pe Şoseaua Virtuţii, care s-a propagat și la faţada şi terasa unui hotelul aflat în apropiere, unde a pătruns fumul, atât pe casa scării, cât şi în camere, anunță ISUBIF. Potrivit ISUBIF,

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 42 minute
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 11 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum 2 ore
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 2 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 2 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Academia științifică Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei

Adevarul acum 47 minute
Royal Society i-a sugerat lui Elon Musk să ia în considerare demisia din cadrul instituţiei dacă simte că nu poate contribui la atenuarea atacurilor administraţiei Trump asupra cercetării.

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 2 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 11 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 10 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

20°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

17°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°