Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile a aprobat opt decizii de restituire în natură a unor imobile revendicate de culte religioase din judeţele Braşov, Constanţa, Sibiu, Covasna, Galaţi şi Mureş, se arată într-un comunicat citat de Mediafax.
Comisia s-a întrunit luni şi a aprobat emiterea a opt decizii de restituire în natură a unor imobile revendicate de cultele religioase, după cum urmează: Parohia Evanghelică de Confesiune Augustană Bod, satul Bod, judeţul Braşov (două decizii), Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice de Confesiune Augustană din România, Parohia Adormirea Maicii Domnului II Constanţa, Parohia Reformată Ocna Sibiului, judeţul Sibiu, Parohia Reformată Malnaş, comuna Malnaş, judeţul Covasna, Parohia Ortodoxă Română Mavromol - municipiul Galaţi şi Parohia Evanghelică de Confesiune Augustană Saschiz, comuna Saschiz, judeţul Mureş.
Tot în această ședință, comisia a decis amânarea emiterii deciziilor de restituire în natură în cazul altor patru dosare, în care se solicită imobile pentru care cultului solicitant îi revine obligaţia, conform articolului 45 din Legea nr. 165/2013, de a menţine destinația de interes public pentru o perioadă de zece ani (şcoli, instituţii de învăţământ şi de cultură). ANRP susține că dosarele amânate vor fi rediscutate ”după stabilirea prin hotărâre de guvern a imobilelor pentru care se va impune obligativitatea arătată mai sus”.
Într-un număr de 23 de dosare, comisia specială a aprobat acordarea de măsuri compensatorii către culte, aceste dosare urmând să fie transmise Comisiei Naţionale pentru Compensarea Imobilelor, care va emite decizii de compensare, conform Legii nr. 165/2013. Din dosarele discutate marți, în 37 comisia a respins cererile formulate şi a luat act de renunţarea la 36 de cereri de retrocedare, ca urmare a solicitărilor formulate de culte.
În ce privește dosar