Tentativa de detonare a unei bombe într-o sală de curs a Facultăţii de Electronică din Iaşi putea reprezenta cea mai mare catastrofă din istoria României dacă acea bombă exploda, a afirmat premierul Victor Ponta, adăugând că îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru faptul că tentativa a eşuat.
"Indiferent de orice alte teme importante, nu ştiu cui să îi mulţumesc altcuiva decât lui Dumnezeu, pentru că ce s-a întâmplat ieri la Iaşi putea să fie cu adevărat cea mai mare catastrofă din istoria României. Dacă într-adevăr acea bombă exploda, era o tragedie cumplită. Acum, s-au făcut cercetările, am fost înştiinţat şi eu, şi preşedintele, din păcate nu era vorba de un terorist sau de ceva ce putea fi prevenit, ci de o persoană cu nişte probleme psihice. Slavă Domnului că...să ştiţi că am trecut pe lângă catastrofă cu toţii", a spus Ponta.
Oliver Stan, bărbatul care a încercat să detoneze o bombă într-o sală de curs a Facultăţii de Electronică din Iaşi, a fost reţinut, în noaptea de luni spre marţi, pentru acte de terorism, urmând ca procurorii să decidă dacă propun măsura arestării preventive sau internarea acestuia la Spitalul Socola.
Luni dimineaţă, în jurul orei 9.30, bărbatul a intrat într-o sală de curs a Facultăţii de Electonică şi Telecomunicaţii din cadrul Universităţii Tehnice din Iaşi, care funcţionează în Corpul A al Universităţii "Alexandru Ioan Cuza", unde se aflau patru cadre didactice şi 40 de studenţi din anul al patrulea care susţineau examenul de licenţă. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »