Un sat din Dâmboviţa a decis să se modernizeze fără să mai aştepte banii de la autorităţi. Totul a plecat de la trei femei care au tras apoi după ele întreaga comunitate. Povestea solidarităţii din Viruzeşti a ajuns până în Irlanda de Nord. De acolo vin 50 de voluntari, la care se adaugă alte câteva sute de români care vor pune umărul la schimbarea la faţă a acestei localităţi.
Se anunţă începerea "Marii construcţii"
Primele case mă întâmpină absolut nepăsătoare. Normal, stăpânii le-au încuiat şi au plecat la drum. Văd lumea pe uliţa mare. Cei mai mulţi îmbrăcaţi ca de zi importantă. Merg în aceeaşi direcţie. Măi să fie, dar unde? Acolo unde merg şi eu. Fac la stânga, la un moment dat, şi intru în curtea şcolii. Aici vine lumea. Deja alţii, mai harnici, se strânseseră într-un spaţiu larg, apărat de pomi seculari. Şcoala însăşi are o arhitectură aparte, cu arcade la intrare, făcută tocmai în anul 1920, purtând numele "Smaranda şi Dumitru Roman". Mi se spune că au fost printre primii învăţători din acest sat. Vine lume, tot mai multă. Tineri şi bătrâni, femei şi bărbaţi. Mulţi copii. Pentru bătrâni se scot scaunele afara, din şcoală. Bătrânii satului sunt invitaţi să stea pe scaun. Vâd câteva femei care se agită şi apoi aflu că sunt organizatoarele evenimentului. Le las să-şi facă treaba, n-au timp acum de interviuri, mai târziu, zic ele. Acum doar observ. Mulţimea. Care de la câteva zeci se extinde la câteva sute de persoane. Dar câţi locuitori are satul ăsta? Ştiu din sursă sigură, de la directoarea şcolii - 1.100 de suflete. Deci aici, în faţa şcolii, s-a strâns cel puţin un sfert din sat. Oamenii aşteaptă cu nerăbdare. S-a montat şi o instalaţie de sunet, microfonul e gata, vorbeşte Nicoleta Sandu, directoarea şcolii din Vizureşti. Spune că azi e o zi mare. Când se dă startul oficial pentru cel mai mare proiect din viaţa acestui sat. Un