Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bacul, încă o instituție cu probleme

Publicat in Revista22, marți 9 iulie 2013 ·

Complicitatea unei societăți unde mulți părinți consideră îndreptățită stimularea profesorilor supraveghetori și a corectorilor pentru ca miile de domni Goe să treacă bacul adaugă dificultăți suplimentare lipsei cronice de viziune a guvernărilor succesive în reforma din învățământ.

„Francezii sunt legați de bacalaureat pentru că e vorba de un ritual inițiatic, o trecere la vârsta adultă. E o instituție, dar tocmai de aceea trebuie să o lăsăm să evolueze îm­pre­u­nă cu o lume în schimbare“, de­clara fostul ministru de dreap­ta al Educației din Fran­ța, Luc Chatel, inițiatorul unei contestate reforme a învă­ță­mântului, unde bacul ocupă un loc central.

Bacalaureatul e sub lupă. De ani buni încoace, metodele de examinare și duritatea ini­țială a acestui examen au în­ceput să fie chestionate, mai cu seamă din perspectiva democratizării pan­europene fără precedent a studiilor uni­ver­si­tare de licență.

Pe de o parte, elevii și părinții se plâng de di­ficultatea considerată disproporționată a exa­menelor și de latura psihologică problematică presupusă de eșec. Țara întreagă este cu­prin­să de febra examenelor, începând cu ultima săp­tămână din mai, când demarează exa­mi­nă­rile orale, o atmosferă generală de tensiune care face obiectul unui articol sarcastic pu­bli­cat în urmă cu două săptămâni în New York Times despre caracterul ridicol și desuet al exa­menului național, semnalat și comentat de cotidianul francez Le Point în ediția online din 5 iulie. Presiunea este ma­re, iar costurile - extrem de ridicate: potrivit Sindicatului Național al Personalului de Con­ducere din Educația Na­țională, citat de Le Point, ba­cul ar costa aproape 1,5 mili­arde de euro, reprezentând co­rectura a 4 milioane de lu­crări scrise, făcută de 170.000 de corectori în 4.737 de centre de examinare.

Nu numai costurile bacului sunt un subiect de polemică recurentă î

Articolul in Revista22 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE, atenţionare de călătorie pentru sâmbătă, în Republica Serbia - miting de amploare în Belgrad şi în alte oraşe mari

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească spre sau dinspre Republica Serbia pe cale rutieră că în ziua de sâmbătă, 12 aprilie 2025, în Belgrad, capitala ţării, este pr

Horoscop Urania săptămânal pentru Balanță. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025

Libertatea acum 6 ore
Citește Horoscop săptămânal Balanță. Previziuni pentru perioada 12 – 18 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Balanță. Între 12 și 13 aprilie după-amiaza, Luna

BNR: Datoria externă totală a României a crescut la 208,287 miliarde euro. Deficitul de cont curent a crescut cu 85%

Capital acum 2 ore
Deficitul de cont curent a crescut cu 85%, iar datoria externă totală a crescut până la 208,28 de miliarde de euro, au informat reprezentanții Băncii Naționale a României (BNR).

Romsilva a achiziţionat o pădure de peste 4.000 de hectare în judeţul Neamţ, tranzacţie de 111,83 milioane lei. Este cea mai mare achiziţie de pădure realizată până acum în numele statului român

News.ro acum 4 ore
Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva a achiziţionat o pădure cu o suprafaţă de 4.063,25 hectare, situată în judeţul Neamţ, în zonele administrative ale comunelor Grinţeş, Ceahlău, anunţă Ministerul Mediului. Valoarea tranzacţiei a fost de 111,83 m

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu: Întreaga Autostradă Paşcani-Suceava (62 km), secţiune a A7 (Autostrada Moldovei) are constructori desemnaţi!

News.ro acum o ora
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, anunţă că întreaga Autostradă Paşcani-Suceava (62 km), secţiune a A7 (Autostrada Moldovei) are constructori desemnaţi, după ce CNAIR a desemnat şi câştigătorul contractului pentru construcţia lotului 2 (Ro

Autoritatea Electorală Permanentă a lansat campania „Informează-te corect și doar din surse oficiale” (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 2 ore
În contextul amenințărilor actuale la adresa integrității proceselor electorale democratice, cauzate de răspândirea de conținut fals și manipulator în mediul online, și având în vedere perioada electorală aferentă alegerilor pentru Președintele Româ

Elena Lasconi, după ce USR a decis să-i blocheze complet finațarea campaniei electorale: „Nu cred că voi mai avea acces nici măcar în sediul USR”

HotNews acum 3 ore
Încă președintă a USR, Elena Lasconi spune că nu renunță la lupta pentru Cotroceni nici după ce partidul a decis vineri să închidă toate contractele pentru promovarea lui Lasconi în alegerile prezidențiale. Ea face apel la susținătorii săi să îi fie

Un „cocktail toxic” în praful din casele europenilor: aproape 200 de pesticide, vinovate inclusiv de cancer

Mediafax acum 42 minute
Cercetătorii olandezi au analizat praful dintr-un eșantion de locuințe ale mai multor țări europene și au descoperit aproape 200 de pesticide în particulele examinate. Peste 40% dintre pesticidele identificate în praful din case au fost asociate cu

Vrancea - Prezenţa unui pui de urs, semnalată în apropierea unei şcoli din Soveja

News.ro acum o ora
Jandamii montani din judeţul Vrancea au intervenit, vineri, pentru îndepărtarea unui urs din preajma unei şcoli din comuna Soveja.

Tanczos Barna, ministrul Finanţelor: Cheltuielile de funcţionare ale statului trebuie reduse. Ţara nu va suferi, dacă fiecare instituţie publică îşi va respecta angajamentul. Vom avea noi grijă ca niciun minister să nu iasă din calcule

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, a declarat vineri că cheltuielile de funcţionare ale statului trebuie reduse, el arătând că ţara nu va suferi, dacă fiecare instituţie publică îşi va respecta angajamentul şi vor avea noi grijă ca niciun minister

Vremea

București
acum

12°
vin.

-2°/12°
sâm.

1°/11°
dum.

7°/15°
lun.

7°/17°
Iasi
acum

vin.

-1°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

5°/16°
lun.

6°/17°
Constanta
acum

vin.

-2°/8°
sâm.

1°/11°
dum.

5°/11°
lun.

6°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/5°
sâm.

3°/9°
dum.

3°/16°
lun.

7°/18°
Timisoara
acum

18°
vin.

-2°/18°
sâm.

2°/14°
dum.

4°/19°
lun.

10°/18°