Procurorii de la Parchetul General au respins contestaţia depusă cu privire la rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale în dosarul în care Victor Ponta este acuzat de plagiat.
Reamintim că pe 16 mai procurorii au dispus neînceperea urmării penale în dosarul în care premierul Victor Ponta era acuzat de plagiat.
În 7 iunie, avocatul denunţătorilor lui Ponta a contestat însă la procurorul superior celui de caz soluţia de neîncepere a urmăririi penale (NUP) primită de premier, pe motiv că procurorul de caz a administrat probe fără să înceapă urmărirea penală şi a preluat integral expertizele Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA).
Avocatul denunţătorilor (Adrian Răzvan Papahagi, George Mihail Neamţu şi Augustin Minel Ofiţeru) a solicitat astfel infirmarea soluţiei de NUP, redeschiderea dosarului de plagiat, începerea urmăririi penale pe numele premierului şi administrarea legală a probelor propuse.
Săptămâna trecută, un procuror ierarhic superior celui de caz a respins însă contestaţia, astfel că, în acest moment, soluţia de NUP mai poate fi atacată doar în instanţă, a cărei soluţie ar urma să fie definitivă, potrivit oficialilor din Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), citați de Mediafax.
Mihail Neamţu, Adrian Papahagi şi Augustin Ofiţeru au depus în 2012 la Parchetul General o sesizare în care susţin că primul-ministru ar fi plagiat într-o carte. Tot ei au contestat și decizia de neîncepere a urmăririi penale.
Procurorii de la Parchetul General au respins contestaţia depusă cu privire la rezoluţia de neîncepere a urmăririi penale în dosarul în care Victor Ponta este acuzat de plagiat.
Reamintim că pe 16 mai procurorii au dispus neînceperea urmării penale în dosarul în care premierul Victor Ponta era acuzat de plagiat.
În 7 iunie, avocatul denunţătorilor lui Ponta a contestat însă la procuror