Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un nou „favorit” pentru funcția de secretar general al NATO

Publicat in Evenimentul Zilei, marți 9 iulie 2013 ·

Ministrul apărării din Germania, Thomas de Maiziere, este favoritul pentru a deveni următorul secretar general al NATO, scria săptămânalul german Der Spiegel. Sursa: Reuters

În Germania, De Maiziere se află sub tirul criticilor, după ce ministerul său a fost nevoit să abandoneze un contract pentru drone de supraveghere, risipind astfel peste 500 de milioane de euro din banii contribuabililor.

În plus, planul său de a cumpăra avioane Eurofighter se confruntă cu probleme financiare şi de calitate majore, în condiţiile în care se estimează că programul depăşeşte bugetul alocat cu miliarde de euro.

Şi alte programe ale Ministerului german al Apărării se află în vizorul biroului de audit al guvernului.

Se pare însă că ar putea exista o luminiţă la capătul tunelului pentru politicianul asediat, membru al partidului de centru-dreapta Uniunea Creştin-Democrată (CDU) condus de cancelarul Angela Merkel, mai scrie Der Spiegel.

Potrivit publicaţiei, care citează surse neprecizate, Thomas de Maiziere este, în prezent, un candidat promiţător pentru a-i succeda danezului Anders Fogh Rasmussen, al cărui mandat ca secretar general al NATO se încheie în vara anului 2014.

Oficiali ai ministerului şi cancelariei germane, precum şi reprezentanţi din cadrul Alianţei Nord-Atlantice, au indicat că politicianul, în vârstă de 59 de ani, ar putea candida la această funcţie după alegerile federale care se vor desfăşura în Germania în această toamnă.

Şi alte state membre ale NATO şi-au arătat interesul pentru a propune un candidat la postul de secretar general, însă, din toţi posibilii succesori discutaţi până în prezent, ministrul german pare să aibă cele mai bune şanse.

Conform aceleiaşi publicaţii, Statelor Unite nu le-ar conveni opţiunea polonezului Radoslaw Sikorski, fost ministru al apărării şi actual mi

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 8 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 10 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 7 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum 12 ore
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Ellen DeGeneres: M-am mutat în Marea Britanie din cauza lui Trump

Mediafax acum 21 minute
Comediantă și realizatoare de emisiuni TV, ea a declarat în fața unei mulțimi din Cheltenham, Gloucestershire, că viața „este pur și simplu mai bună” în Marea Britanie. Ellen a spus că ea și soția sa, Portia de Rossi, iau în considerare să se căsăto

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 7 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Zeci de magistrați, unii pensionari, plătesc chirie între 60 și 197 de lei în locuințe din centrul Capitalei puse la dispoziție de Ministerul Justiției

HotNews acum 11 ore
81 de persoane – foști sau actuali magistrați, avocați sau notari – stau în locuințe de serviciu ale Ministerului de Justiție. Printre ei, foști șefi ai instanței supreme. Chiriașii plătesc între 60 și 197 de lei. 36 dintre ei sunt pensionari „speci

Bărbat arestat preventiv, după ce şi-a agresat cu un cuţit soţia în tren, de față cu călătorii, în Mureș

HotNews acum 10 ore
Bărbatul a fost prins de polițiști după ce unul dintre călători a sunat la 112, iar în următoarea gară poliţiştii au urcat în vagon, preluând atât victima, cât şi agresorul. Ulterior, acesta a fost arestat pentru 30 de zile. Incidentul a avut loc pe

Vremea

București
acum

20°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

19°
lun.

19°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

19°
lun.

19°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

16°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

17°
lun.

17°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°