Cu numai câteva zile în urmă, am primit mult-aşteptata veste din Azerbaidjan: consorţiul Shah Deniz – grup de societăţi care exploatează zăcământul de gaze condensate Shah Deniz 2 – a decis selectarea gazoductului care va transporta gazul din Azerbaidjan în Europa.

TAP (Trans-Adriatic Pipeline), gazoductul trans-adriatic, a fost ales pentru a servi la distribuţia în Europa a gazului provenind din zăcământul respectiv. Este vorba de o decizie istorică, care marchează faptul că volume substanţiale de gaz vor ajunge în Europa dintr-o ţară de la Marea Caspică. Pentru Europa, aceasta înseamnă 10 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, disponibile înainte de 2020.

Începând cu criza aprovizionării cu gaz din Ucraina din 2009 (şi cu cea precedentă din 2006), Uniunea Europeană a căutat să îşi diversifice aprovizionarea cu gaz. Acest lucru a însemnat diversificarea rutelor, a surselor şi a partenerilor contractuali. Participarea la negocieri a unui număr sporit de parteneri va oferi Europei o şansă mai bună de a evita eventualele întreruperi viitoare ale alimentării cu gaz şi de a asigura aprovizionarea cu gaz necesară pentru menţinerea competitivităţii economiei europene.

Azerbaidjanul este un deschizător de drumuri în acest proces. Coridorul sudic al gazului cuprinde însă şi alte surse majore, care leagă UE de Turcia, de estul Mării Mediterane, de Irak, de Azerbaidjan şi de alte ţări.

Făcând dovada unei veritabile viziuni strategice, preşedintele Aliev al Azerbaidjanului s-a angajat, împreună cu Turcia, să construiască la frontiera europeană un gazoduct de mari dimensiuni cu posibilitate de extindere, denumit TANAP. Acest gazoduct va aduce pe piaţa europeană gaz provenind iniţial din zăcământul de gaze Shah Deniz 2 şi, ulterior, din alte zăcăminte din Azerbaidjan. Ceea ce vedem astăzi nu este decât primul pas. Decizia de a construi mai întâi g