Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiții de 500 de milioane de euro in aeronavele lung-curier Air France

Publicat in Income Magazine, marți 9 iulie 2013 ·

Air France lansează proiectul Best & Beyond și anunță primele măsuri de reînnoire și dezvoltare a produselor și serviciilor dedicate curselor lung-curier. Ca parte a acestui proiect, Air France va realiza investiții de 500 de milioane de euro în schimbarea scaunelor de pe cele patru clase de confort: Economy, Premium Economy, Business și La Premiere și în îmbunătățirea serviciilor la bord și la sol.

La nivel internațional, în anul 2012 Air France a transportat pe rutele sale lung-curier peste 15 milioane de pasageri care au generat aproximativ 2/3 din veniturile companiei. Din totalul locurilor disponibile pe zborurile intercontinentale cu plecare din Europa, 13% sunt oferite de Air France-KLM. În aceste condiții, compania a decis la începutul anului 2013 să lanseze un proiect de investiții pe trei ani, care va viza exclusiv serviciile și confortul pasagerilor pe rutele lung-curier.

Acțiunile Best & Beyond fac parte din strategia Air France de a urca produsele sale lung-curier spre segmentele superioare prin confort la bord, atenție sporită din partea personalului Air France, meniu special și noi posibilități de entertainment la bord.

Primele schimbări se vor vedea deja din luna Septembrie 2013 când compania va prezenta noile scaune pentru clasa Economy, cu mai mult spațiu pentru picioare și implicit confort sporit pentru pasageri, dar și un sistem de entertainment în zbor îmbunătățit. Tot până la finele anului 2013 compania își propune să crească efectivul de personal implicat în activități lung-curier la aproximativ 19.000 de persoane.

Anul 2014 va aduce noutăți pentru fotoliile și cabinele claselor Business (Ianuarie 2014), La Premiere (Aprilie 2014) și Premium Economy (Iunie 2014).

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

15 județe și Capitala, sub avertizare Cod roșu de caniculă. Recomandările specialiștilor

Mediafax acum 7 minute
Meteorologii au emis o avertizare de Cod roșu, iar în 15 județe și în Capitală se vor înregistra temperaturi maxime de 38-41°C. Aceasta intră în vigoare luni la ora 10.00 și va fi valabilă până marți, la ora 10.00. Este vorba de județele Mehedinți,

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum 58 minute
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 38 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 2 ore
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 18 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 32 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 38 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Vremea

București
acum

28°
lun.

23°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

24°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/29°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

25°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°