După eşecul integrării coerente a României şi Bulgariei în Uniunea Europeană, Bruxellesul a anunţat că viitorii candidați vor fi supuşi unei analize mult mai riguroase. Cu toate acestea, abordarea utilizată de UE în relaţia cu statul român a fost deseori repetată şi în negocierile cu Croaţia (excepţie făcând situaţiile în care interesele membrilor de bază ai Uniunii au primat).

Croaţia a intrat în UE la 1 iulie 2013 într-un moment în care Uniunea este profund aca­parată de probleme economice nesfârşite. România şi Bulgaria au beneficiat de pe urma aceleiași lipse de rigurozitate din par­tea UE înainte de anul 2007. Pro­ble­mele care au distras atenţia Uniunii Eu­ropene de la baronii locali ai României şi de la diferite personaje ale mafiei bulgare erau neînsemnate, în comparaţie cu as­pectele financiare ale crizei din zona euro legate de integrarea a 12 noi membri într-o perioadă foarte scurtă de timp.

Conform regulilor tratatului de ade­rare concepute pentru a ac­ce­lera integrarea, cel de-al 28-lea stat membru UE va fi obligat să adere la moneda unică, Croaţia fi­ind nevoită să contribuie pe viitor la sal­varea statelor afectate de criză, aşa cum a făcut şi Slovacia în trecut. În caruselul fi­nanciar, această contribuţie se va întoarce teoretic în Croaţia sub forma transferurilor de fonduri menite să susţină eforturile sa­le de modernizare şi să îi permită să intre în competiţie cu membrii tradiţionali ai Uni­unii. 13,7 miliarde de euro ar trebui puşi la dispoziţia Croației până în anul 2020. Există însă numeroase restricţii care ar putea face ca aceşti bani să fie imposibil de obţinut de către statul croat. De exem­plu, lobby-ul puternic al Verzilor din sis­temul UE face ca fondurile acordate pen­tru agricultură să trebuiască să respecte o listă lungă de precondiţii ecologice. Acest lucru poate însemna că fermierii croați se vor afla în imposibil