Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O nouă zi de audieri la poliţie pentru ELEVII de la BOLINTINEANU

Publicat in Romania TV, marți 9 iulie 2013 ·

O nouă serie de elevi sunt audiaţi în cursul zilei de marţi la sediul Poliţiei Capitalei în dosarul privind fraudarea bacalaureatului. 39 de elevi ai liceului Dimitrie Bolintineau au dat declaraţii la începutul acestei săptămâni.

Elevii de la liceul Dimitrie Bolintineanu sunt chemaţi şi marţi la poliţie. Astfel, este vorba de 11 elevi dintre cei care se aflau în sălile în care au fost găsiţi bani dar care nu au stat până acum de vorbă cu anchetatorii până în prezent, potrivit România TV.

Citeşte şi Mărturiile incredibile ale unui fost elev: Cum se strângea şpaga la liceul Bolintineanu VIDEO

Pe de altă parte, niciunul din cei audiaţi până acum nu recunoaşte că a dat şpagă, cu toate că există şi tineri care au recunoscut că şi-au auzit colegii vorbind, dar nu au refuzat să dea nume. Mai mult, ei au recunoscut că s-au dat sume de bani, dar cu alte destinaţii cum ar fi achiziţionarea de robe, albume foto şi chiar organizarea banchetului de final de an.

Citeşte şi Peste jumătate dintre elevii de la Bolintineanu ar fi dat ŞPAGĂ la BAC. Vezi cine spune asta VIDEO

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump și Melania vor merge la funeraliile Papei Francisc. Când va avea loc înmormântarea

HotNews acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat că el și prima doamnă, Melania Trump, vor călători la Roma pentru a participa la înmormântarea Papei Francisc, transmite USA Today. „Melania și cu mine vom merge la înmormântarea Papei Francisc, la Roma”, a

Cutremur cu magnitudinea 4, produs în Vrancea

Libertatea acum 3 ore
Un cutremur cu magnitidinea 4 s-a produs, luni seară, în judeţul Vrancea. Anterior, în judeţul Buzău a avut loc un seism cu magnitudinea 3,6.

VIDEO Cătălin Cîrjan, realist după Dinamo - Craiova: „Sunt printre cei mai buni din campionat”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Căpitanul câinilor, Cătălin Cîrjan (22 ani), s-a arătat dezamăgit de prestația formației sale și a recunoscut superioritatea Craiovei.

O fată de 15 ani a MURIT după ce a căzut de pe o trotinetă electrică. Minora era pasageră și stătea în spatele persoanei care o conducea

Gandul acum 5 ore
O adolescentă în vârstă de 15 ani a murit luni, în a doua zi de Paște, după ce a căzut de pe o trotinetă electrică pe raza comunei argeșene Călinești, informează Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Argeș. Minora era pasageră pe trotinetă, care

Motorul unui avion a luat foc înainte de decolare, în Florida. Pasagerii au fost evacuați pe tobogane I VIDEO

Libertatea acum 3 ore
Un incident a avut loc, luni, la Aeroportul Internațional Orlando din Florida. Un avion Delta Air Lines, cu aproape 300 de pasageri la bord, a fost afectat de un incendiu la motor. Potrivit Reuters, Administrația Federală a Aviației (FAA) a anunțat

„Mormântul trebuie să fie în pământ, simplu, fără decorațiuni speciale”. Ce a scris Papa Francisc în testament

HotNews acum 6 ore
Vaticanul a publicat luni dorințele testamentare ale Papei Francisc privind locul de înmormântare. Suveranul Pontif cere să fie îngropat „în pământ”, într-un mormânt „simplu, fără decoraţiuni speciale”, în Bazilica Papală Santa Maria Maggiore din Ro

Cum va fi vremea în România, în următoarele două săptămâni. Meteorologii au emis prognoza meteo

Libertatea acum 3 ore
Prognoza meteo ne arată cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Meteorologii ANM anunță ce temperaturi vor fi în regiunile din România, în intervalul 21 aprilie- 4 mai 2025.

Prima congregaţie a cardinalilor pentru a organiza succesiunea Papei Francisc va avea loc marţi / Până la găsirea unui succesor, Vaticanul va fi administrat de către cardinalul americanul Kevin Joseph Farrell

G4Media acum 5 ore
Vaticanul a început să aprobe primele numiri pentru a organiza succesiunea Papei Francisc, care a murit luni. Prima congregaţie a cardinalilor care vor gestiona procesul va avea loc marţi, transmite EFE, transmite Agerpres. După ritualul de confirma

Ministrul Sebastian Burduja - „România a trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru sistemul energetic național“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a transmis că România a trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru sistemul energetic național în această perioadă - prima și a doua zi de Paște. Ministrul a menționat că dincolo de titlurile care au anu

ANALIZĂ Dinamo - Universitatea Craiova, derby al orgoliilor în play-off-ul Superligii » 3 detalii înainte de confruntarea de pe Arena Națională

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
Partida Dinamo - Universitatea Craiova reprezintă epilogul rundei a 5-a din play-off-ul Superligii. Confruntarea este prima întâlnire dintre cele două echipe în această fază a competiției, după 8 sezoane de pauză, iar duelul de pe Arena Națională se

Vremea

București
acum

12°
mar.

12°/27°
mie.

14°/23°
joi

13°/24°
vin.

15°/25°
Iasi
acum

13°
mar.

12°/26°
mie.

13°/25°
joi

15°/26°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

mar.

9°/23°
mie.

11°/16°
joi

11°/17°
vin.

12°/19°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

11°/25°
mie.

11°/22°
joi

11°/20°
vin.

12°/19°
Timisoara
acum

11°
mar.

11°/26°
mie.

13°/24°
joi

14°/23°
vin.

14°/20°