Să nu vă deruteze titlul. Astăzi nu scriu despre România. Sau poate tocmai astăzi scriu, în sfârşit, despre patria mea.
Doar regele Solomon, care le ştia pe toate, cunoaştea şi limba pasărilor. Pupăza (hudhud - în arabă şi persană, duchifat – ”două ciocuri” în ebraică) i-a fost regelui sfetnic şi spion. Lui Solomon, pupăza i-a servit şi de mesager, atunci când a chemat-o din Sheba, din Arabia Dulce (Yemenul de astăzi), pe cea mai frumoasă femeie din lume, pe Regina Răsăritului. Astăzi, pentru că se orientează ca nimeni alta şi niciodată nu greşeşte drumul, preşedintele Shimon Peres a declarat-o, după un sondaj de opinie, în mai 2008, dintre cele 500 de milioane de păsări care străbat anual cerul Ţării Sfinte, pasărea-simbol a statului Israel.
Păsărarii o ocolesc: e trufaşă şi clevetitoare. (Trage mereu cu urechea la ceea ce vorbesc oamenii).
În secolul al XII-lea, marele mistic sufit Fariduddin Attar a aşezat pupăza în fruntea păsărilor, în călătoria lor spre Simurgh (numele persan al păsării Fenix, dumnezeul lor). Stoluri de păsări felurite au pornit din Orient, întunecând orizontul, într-o călătorie care le-a purtat, din poveste în poveste, prin şapte văi iniţiatice - Valea Căutării, Valea Iubirii, Valea Cunoaşterii, Valea Detaşării, Valea Unităţii, Valea Uluirii şi Valea Nimicului - până la tronul Simurghului.
Multe, cele mai multe au pierit pe drum. În faţă dumnezeului lor, au ajuns doar 30. Adică si-murg - ”treizeci de păsări”, în persană. Morala mistică a poveştii este că acela care caută găseşte ce caută (după un drum istovitor ) în sine însuşi.
Nu pare că mă voi urni curând din Tărâmul Uluirii. Poate că sunt una dintre păsările sortite să rămână veşnic aici. În prostia mea gureşă, poate că n-am căutat nimic. Scăldate în praful acestei patrii, nădejdile mele au năpârlit. Fac ciocul tot mai mic. Mă retrag în găoace, câ
