Persoanele din cauza cărora o firmă intră în insolvenţă ar putea acoperi datoriile firmei din propria avere, parţial sau integral, potrivit noilor prevederi incluse în draftul Codului insolvenţei. Sursa: Arhiva EVZ
Draftul, obținut de Mediafax, se află încă în discuţie.
De asemenea, persoanele respective nu vor mai avea dreptul să ocupe poziţia de administrator la alte companii timp de 10 ani de la data hotărârii judecătoreşti definitive.
Astfel, la capitolul privind atragerea răspunderii pentru intrarea în insolvenţă, documentul stabileşte că, în cazul în care în raportul administratorului judiciar sau al lichidatorului sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, judecătorul sindic poate dispune, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, ca o parte sau întregul pasiv neplătit al debitorului ajuns în stare de insolvenţă să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii.
De asemenea, debitele pot fi suportate de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolvenţă a debitorului, fără să depăşească prejudiciul aflat în legătură de cauzalitate cu fapta respectivă.
Cum se stabileşte responsabilitatea
Potrivit draftului, se va considera că acele persoane sunt responsabile dacă:
- au folosit bunurile sau creditele firmei în folosul propriu sau în cel al unei alte persoane, - au făcut acte de comerţ în interes personal sub acoperirea firmei,
- au dispus, în interes personal, continuarea unei activităţi care ducea, în mod vădit, firma la încetarea de plăţi,
- au ţinut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ţinut contabilitatea în conformitate cu legea,
- au deturnat sau au ascuns o parte din activul firmei ori au m