Daniel Morar, Monica Macovei şi toţi ceilalţi au apreciat că intervenţia publică a premierului în scandalul de la Liceul ”Dimitrie Bolintineanu” este o minciună mare cât Casa Poporului şi o ”ingerinţă” în activitatea Justiţiei. Cu prima apreciere pot fi de acord; a doua, în schimb, mi se pare un exemplu tipic de interpretare greşită. Atât Morar, cât şi Macovei au simţit, dar n-au înţeles că, odată cu rostirea acestei minciuni de către Victor Ponta, ceva important s-a schimbat, ceva iremediabil s-a produs în activitatea Justiţiei şi, în mod special, a Procuraturii. Minciuna: care a fost rostul şi efectul ei imediat? Rostul şi efectul ei imediat a fost de a lua apărarea celor acuzaţi de fraudă în faţa unui abuz, vizibil pe toate canalele de televiziune, al procurorilor şi al poliţiştilor. Cui a luat premierul apărarea? Lui Sorin Ovidiu Vântu? Lui Adrian Năstase? Vreunui mafiot? Nu. A luat apărarea unui grup de elevi, insignifianţi din punct de vedere politic şi financiar, unui personaj colectiv, nu unei persoane anume. Minciuna lui este minciuna pe care ar fi spus-o orice părinte aflat, alături de copiii săi, la examenul de bacalaureat, în ziua cu pricina. O minciună salutară, care a întors camerele de luat vederi împotriva procurorilor şi poliţiştilor, obligându-i să se replieze, să-şi schimbe strategia. Nimic asemănător nu s-a mai întâmplat de prin 2005-2006, când Daniel Morar, proaspăt numit şef al DNA, a declanşat lupta împotriva corupţiei. Susţinut şi orientat politic, DNA a folosit constant instituţiile media pentru a legitima dosare goale sau umplute cu scripturi ale interceptărilor telefonice, primite de la SRI. Treptat, instituţia s-a consolidat, a devenit tot mai puternică, practic intangibilă după ce UE, via MCV, i-a conferit imunitate. Ei, tocmai împotriva acestor practici aducătoare de abuzuri a intervenit premierul, cu toată autoritatea, iar procurorii,