Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ombudsmanul de la Erevan despre Aurelia Grigoriu: „Ar trebui să fie demisă pentru că a încălcat toate normele etice“

Publicat in Adevarul, marți 9 iulie 2013 ·

Revenită în ţară, avocatul parlamentar Aurelia Grigoriu susţine că n-a spus nimic nou la Erevan şi n-are pentru ce-şi cere scuze. Colegii ei armeni cred însă că a încălcat normele etice ale ombudsmanului şi trebuie demisă, în timp ce oficialii din Armenia spun că relaţiile cu Moldova nu vor fi afectate.

Preşedintele Parlamentului Igor Corman susţine că declaraţiile avocatului parlamentar din Republica Moldova care a afirmat că „Armenia a ocupat 20% din teritoriul Azerbaidjanului şi a comis acte de genocid“ reprezintă o eroare gravă. „A fost o greşeală gravă ce nu trebuia să se întâmple, cu atât mai mult că statutul avocatului parlamentar vizează subiectul drepturilor omului, inclusiv în regiunea transnistreană. Era firesc ca reprezentanta Republicii Moldova să abordeze aceste subiecte la Erevan. E bine să nu ne implicăm în domenii ce nu ne privesc“, a declarat ieri Igor Corman.

Preşedintele Parlamentului i-a atenţionat pe oficialii moldoveni: „Este important să aibă o ţinută corespunzătoare, să înţeleagă relaţiile diplomatice pe care le avem stabilite cu toate ţările şi de care este responsabil Ministerul de Externe. Nu trebuie să ne permitem declaraţii ce daunează raporturilor bilaterale“.

Igor Corman a solicitat examinarea cazului de către Centrul pentru Drepturile Omului. „Comisia de profil din cadrul instituţiei, care se va reuni de două ori în această săptămână, trebuie să o invite pe Aurelia Grigoriu la discuţii. Şi opoziţia trebuie să se expună la subiect, întrucât avocata a fost propusă pentru această funcţie de PCRM şi votată de majoritatea comunistă“, a adăugat oficialul.

Şi colegii ombudsmeni au criticat dur discursul din Erevan al Aureliei Grigoriu, dar şi faptul că nu şi-a cerut scuze. „Doamna Grigoriu ar fi trebuit să trateze cu multă atenţie acest subiect foarte delicat, e vorba de o dispută dureroasă şi de durată între Azerbaid

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 10 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum o ora
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

TABEL România conduce de departe în UE la numărul de cetățeni care au plecat să trăiască în alte țări comunitare – de două ori mai mulți decât polonezii

HotNews acum o ora
Românii reprezintă cel mai mai număr de cetățeni dintr-o țară a Uniunii Europene care trăiesc în alte state comunitare. Totodată, ei reprezintă și cel mai mare procent din populația unui stat UE care a ales să trăiască în altă țară a Uniunii, relevă

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 10 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

MAI demarează o evaluare tehnică după ce o clădire a Academiei de Poliție a fost serios avariată de furtună. Europol: „Efecte ale unui sistem putred”

Gandul acum 42 minute
Reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne (MAI) au inițiat o evaluare tehnică şi administrativă pentru a identifica cauzele avariilor produse de furtuna declanșată joi la o clădire a Academiei de Poliţie, unde acoperişul a fost smuls şi mai mul

Furtunile mătură nordul și estul țării: județele vizate de cod roșu și portocaliu

Adevarul acum o ora
Meteorologii au emis vineri dimineață, 18 iulie, mai multe avertismente de cod portocaliu și roșu de furtună valabile în mai multe județe ale țării.

Președintele american Donald Trump suferă de insuficiență venoasă cronică

Ziua Constanta acum 46 minute
Președintele american Donald Trump a fost diagnosticat cu o insuficiență venoasă cronică, a anunțat joi Casa Albă, după ce liderul american în vârstă de 79 de ani s-a plâns de o 'ușoară umflare în partea de jos a picioarelor', relatează AFP, citată

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 12 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 9 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Vremea

București
acum

19°
vin.

16°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

16°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°