Agricultura din România a atins un nou nivel. Utilajele sunt ghidate cu ajutorul sateliţilor, iar greşelile sunt eliminate cu ajutorul tehnologiei de ultimă oră. Asta face ca unii dintre producătorii români să aibă succes în străinătate, reuşind să îi depăşească şi pe agricultorii din alte state europene.
În plus, vinurile româneşti sunt cunoscute şi apreciate pe plan internaţional datorită unor oameni care au investit timp şi bani în dezvoltarea fermelor agricole. Vinurile produse pe Domeniile Coroanei au devenit faimoase in Europa si SUA.
25.000 de hectare de teren agricol, la doar o jumătate de oră de mers de Craiova, unde niciun centimetru de pământ nu e lăsat pârloagă.
Proprietarul cultivă de ani de zile floarea soarelui şi porumb. Face agricultură de 21 de ani şi luptă cu fermierii din Vest, care primesc ajutoare substanţiale de la stat.
A investit peste 5 milioane de euro în tehnică, iar acum 40 de tractoare şi combine sunt monitorizate permanent din satelit. Aşa sunt coordonate, mişcate şi puse la treabă, ca urmare e suficientă o echipă mică de angajaţi.
Pentru îngrijirea celor 25.000 de hectare lucrează doar 50 de agricultori.
Cincizeci de kilometri la sud de Craiova, către Dunăre. Acolo se întind, verzi şi parfumate, Domeniile Coroanei. Trei sute de hectare cu 16 soiuri de struguri, unul şi unul. O podgorie iubită şi respectată, care a dat Regelui său ce a avut mai bun. Deschise în 1884 de Regele Carol I, plantaţiile de la Segarcea s-au extins încet şi au supravieţuit comunismului.
Cunoscut în ţară şi apreciat peste hotare, domeniul din sudul Olteniei produce nu mai puţin de 26 de varietăţi de vin, fiecare cu povestea, gustul şi esenţa lui. În spate stă o istorie de neclintit şi un avânt fulgerător după 2004, când a început extinderea domeniilor sub administrarea a