Procesul de acomodare a sectorului privat (autohton şi străin) la economia fără stat ce se conturează va fi îndelungat şi va genera o criză profundă. Deja sectorul privat încearcă în mod disperat să-şi arunce problemele în cârca oricui se află în preajmă! Până acum statul era lada sa aproape exclusivă de gunoi. Subţierea până la dispariţie a sectorului economic de stat a strâns la gât această ladă de gunoi. Si atunci, sectorul privat îşi îndreaptă tirul spre ... sectorul privat! La mereu mai substanţialele neplăţi, băncile răspund cu executări silite. Ciuca bătăilor o formează, în asemenea circumstanţe, fraţii privaţi nebancari: clienţi şi mai ales furnizori! Arieratele sectorului privat - practic de două ori mai mari decât cele atât de anatemizate ale sectorului de stat – sunt în proporţie de două treimi la bieţii furnizori, privaţi şi ei şi captivi într-o situaţie fără ieşire. Ce altceva este explozia de proceduri de insolvenţă decât încercarea de ieşire din restrişte pe seama fârtaţilor privaţi?! Să nu-i uităm însă pe bieţii salariaţi. Statisticile arată că, din acest an, pentru prima dată de la declanşarea crizei, creşterea de salarii în sectorul privat este zero.

Prezenţa masivă şi atotputernică a capitalului străin în sectorul privat din România conferă specificităţi notabile procesului. Capitalul străin a ajuns să deţină o poziţie dominantă, controlând practic întreaga axă majoră a economiei, toate punctele strategice şi sectoarele performante. Evident, nu prea are nevoie de un răgaz pentru competitivizare. A venit în România deja competitiv şi a fost aici de fapt lupul între oi. Dar, indiferent dacă se recunoşte sau nu, şi-a datorat implantarea şi dezvoltarea în proporţie covârşitoare jecmănirii statului român. Da, da, jecmănire! Să nu ne ferim de acest termen! Pentru că a lua active strategice aproape gratis dintr-o economie şi a te extinde în a