Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elevi șpăgari de la “Bolintineanu”, reținuți de poliție pentru angajare

Publicat in Catavencii, marți 9 iulie 2013 ·

Răsturnare spectaculoasă de situație. Aproximativ 25 dintre elevii de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” din București, suspectați că au dat șpagă la Bac și chemați la secție pentru a fi anchetați, au fost reținuți de oamenii legii, nu pentru a fi deferiți justiției, ci pentru a primi funcții de conducere în cadrul Poliției Române.

“E vorba despre niște tineri extrem de bine pregătiți pentru meseria de polițist. Majoritatea sînt semianalfabeți, au o înclinație naturală spre violență gratuită și încă de la această vîrstă fragedă sînt extrem de familiarizați cu darea și luarea de mită. Avem oameni care lucrează de douăzeci de ani în poliție și tot nu știu ce să facă atunci cînd găsesc 100 de lei în talonul mașinii pe care au oprit-o”, a declarat chestorul Marian Cuescu, șeful departamentului de Resurse Umane. “Ne-am hotărît să-i recrutăm cît mai repede posibil, pentru că altfel, la cît de bine sînt pregătiți, riscam să pună mîna pe ei alte instituții ale statului. Sincer, pe mine m-au impresionat din momentul în care au reușit să ne salveze posturile Taraf TV și Etno TV, pe butoanele 1 și 2 de la telecomandă, la televizorul de la secție.”

Potrivit mai multor surse din interior, inițial, peste 100 de elevi de la “Bolintineanu” fuseseră invitați să devină polițiști, însă mulți dintre ei au fost respinși după afișarea rezultatelor de la bacalaureat, în momentul în care s-a descoperit că au luat Bac-ul și nu mai corespund normelor etico-profesionale, riscînd să facă pe deștepții.

Răsturnare spectaculoasă de situație. Aproximativ 25 dintre elevii de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu” din București, suspectați că au dat șpagă la Bac și chemați la secție pentru a fi anchetați, au fost reținuți de oamenii legii, nu pentru a fi deferiți justiției, ci pentru a primi funcții de conducere în cadrul Poliției Române.

“E vorba despre niște tineri ext

Articolul in Catavencii >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu rămâne sub control judiciar

Ziua Constanta acum 56 minute
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declarațiile sale în care a promovat idei, concepții sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marți Tribunalul București. Călin Georgescu rămân

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 3 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 3 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Segmente din Autostrada Moldovei A7 și Autostrada Unirii A8 au fost scoase din PNRR / Care sunt tronsoanele vizate și cum explică Ministerul Transporturilor

HotNews acum 4 ore
Segmente din Autostrada Moldovei A7 și din Autostrada Unirii A8 au fost scoase din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), din cauza problemelor la procedurile de achiziție, susține Ministerul Proiectelor Europene. De cealaltă parte, Tran

Cutremur, marți seara, în judeţul Vrancea. Ce magnitudine a avut

Adevarul acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea de 3,6 grad a fost înregistrat marţi seara, puțin după ora 18, în judeţul Vrancea, potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului.

Slovacia blochează noul pachet de sancțiuni UE împotriva Rusiei

Ziua Constanta acum o ora
Consiliul UE nu a reușit să aprobe marți al 18-lea pachet de sancțiuni europene împotriva Rusiei, după ce Slovacia a cerut amânarea votării acestui pachet întrucât nu a primit suficiente garanții că oprirea importurilor de gaz rusesc în UE începând

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 3 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

MApN România își menține angajamentul pentru Ucraina, în strânsă coordonare cu NATO și UE

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministrul Apărării Naționale, Liviu-Ionuț Moșteanu, a avut marți, 15 iulie, o întrevedere, la sediul MApN, cu ambasadorul Ucrainei în România, E.S. Ihor Prokopchuk. Discuțiile au vizat situația de securitate din regiunea Mării Negre, implicațiile ră

Cutremur în România astăzi, 15 iulie 2025! Iată ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum 2 ore
În ziua de 15 Iulie 2025, la ora 18:10:58 (ora locală a României), s-a produs în zona seismică Vrancea un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.6, la adâncimea de 63.2 km. Intensitatea cutremurului este de I. Cutremurul s-a produs în apropierea următoa

Vremea

București
acum

30°
mar.

20°/33°
mie.

20°/35°
joi

18°/30°
vin.

15°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/32°
joi

16°/25°
vin.

14°/27°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/32°
mie.

20°/28°
joi

19°/25°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

16°/28°
mie.

16°/27°
joi

14°/22°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

30°
mar.

20°/32°
mie.

19°/30°
joi

15°/26°
vin.

14°/29°