Eşecul proiectului Nabucco redeschide o temă fundamentală pentru România: securitatea energetică, strâns legată de independeţa energetică şi necesitatea diversificării surselor de energie.
Înainte de toate, să ne amintim că proiectul Nabucco, redenumit Nabucco West, ar fi alimentat statele europene cu 31 de miliarde metri cubi de gaze naturale pe an. Conducta ar fi trebuit să plece din Azerbaijan şi urma să tranziteze Turcia, Bulgaria, România şi Ungaria, ţinta finală fiind Austria. Gazele erau majoritar azere. Preşedintele azer Aliev (ex-KGB) a ales însă proiectul TAP (conducta transadriatică). În realitate, am avut o luptă între lobby-ul rusesc şi cel european, iar înfrângerea proiectului susţinut de europeni trebuie să fie premiza pentru orice iniţiativă energetică românească în viitor.
În primul rând, deşi niciun oficial european nu a îndrăznit să o spună, avem în faţă eşecul politicii europene externe comune. Odată cu Tratatul Lisabona a apărut postul de Înalt Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politica de Securitate. Catherine Ashton, numită Înalt Reprezentant, şi-a construit o uriaşă maşinărie birocratică, din păcate ineficientă. Faptele arată că aproape niciodată un lider important non-UE nu va discuta cu birocraţii europeni, ci va prefera să negocieze cu actorii statali importanţi, aleşi, deci legitimi. Să ne gândim la contextul războiului din Georgia, când atât Putin cât şi Saakaşvili au negociat cu liderii statali europeni, nu cu „Bruxelles-ul”. În ciuda numeroaselor turnee europene, Obama nu a mers niciodată la Bruxelles, ci a preferat să meargă acolo unde se iau cu adevărat deciziile: Londra, Paris sau Berlin. Chiar şi liderul chinez, venit recent în Europa, a ales o singură destinaţie: Berlinul.
Doar acceptând eşecul european putem înţelege supărarea preşedintelui Băsescu, ce declara la Digi24 că „UE nu a reuşi
