Calitatea unui premier este dovedită de echipa, proiectele, soluţiile, rezultatele din timpul mandatului.

România este cu un poet mai săracă. Bardul Radu Mischiu, cunoscut şi sub numele politic de Radu Vasile, a compus ultimul vers. Moartea sa a devenit prilejul unor pioase şi emoţionante rememorări din partea celor care l-au cunoscut mai de aproape. Ca premier, nu ca poet.

La catafalc şi la televizor, i-au fost lăudate reformele care au modernizat România, puterea de a spune lucrurilor pe nume, curajul de a veni înarmat doar cu bună credinţă înaintea hoardelor de mineri, iubirea faţă de oamenii simpli, dar şi talentul organizatoric.

În realitate, Radu Vasile (un personaj realmente frecventabil şi un poet rezonabil) a fost un prim-ministru slab. Dar nu mai slab ca veleitarul Petre Roman, rudimentarul Nicolae Văcăroiu, catastrofalul Victor Ciorbea, coruptul Adrian Năstase, nepriceputul Emil Boc ori infantilul Victor Ponta. (După cum se vede, i-am omis doar pe Stolojan şi pe Isărescu, probabil singurii premieri care au avut în cap un proiect pentru România. Din păcate, acolo a şi rămas!) În timpul scurtului său mandat, circulau legende nu despre soluţiile la gravele probleme ale economiei, ci despre unghia sa mare de la degetul cel mic. De altfel, proiecţiile lui nu se împlineau niciodată. În cele din urmă a fost dat jos cu forţa şi alungat de proprii săi colegi.

E de mirare cum, tocmai cei care îi voiau capul (la propriu) ieri, fie ei parteneri sau adversari politici, îl laudă astăzi. Cum cei care cereau românilor să ia cu asalt Palatul Victoria, pentru a-i zdrobi definitiv pe asasinii de ţărănişti, vorbesc despre bunele intenţii ale lui Radu Vasile. Cum cei care urlau isteric că distruge România, îi recunosc meritele. Când spuneau adevărul, atunci sau acum?

Nici atunci, dar nici acum. Iar genul acesta de discurs ipocrit nu reprezintă o c