Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Planurile lui Ioan Niculae pentru fabrica de ulei vegetal din Zimnicea: afaceri de 20 mil. euro în primul an şi 60 angajaţi

Publicat in Ziarul Financiar, marți 9 iulie 2013 ·

InterAgro, grup deţinut de Ioan Niculae şi cu activităţi în agricultură, industria alimentară şi cea chimică, estimează că până la sfârşitul anului va face afaceri de 20 de milioane de euro în industria uleiului după ce va da drumul producţiei dintr-o unitate de procesare construită recent în oraşul Zimnicea, judeţul Teleorman.

“Uleiurile produse în fabrica InterAgro de la Zimnicea vor fi comercializate începând din această lună, atât pe piaţa internă cât şi la export. Fiind amplasată pe strada Portului din Zimnicea aprovizionarea cu materie primă se poate face atât pe cale terestră (cale ferată şi auto) cât şi pe cale fluvială”, spun reprezentanţii companiei.

Investiţia în fabrica de ulei s-a ridicat la 35 de milioane de euro, a fost începută în 2009, şi a fost finalizată recent, potrivit informaţiilor furnizate de grupul InterAgro.

Unitatea de procesare se află şi în apropierea unei alte fabrici unde grupul de agrobusiness produce bioetanol. În fabrica de ulei a lui Ioan Niculae au fost deja făcute 60 de angajări.

“Prin capacităţile de depozitare a materiei prime, fabrica de ulei de la Zimnicea are asigurată o rezervă de 32 de ore de funcţionare la prelucarea soiei, 36 de ore de funcţionare la prelucarea rapiţei şi 25 de ore de funcţionare la prelucrarea florii-soarelui”.

Capacitatea de producţie a fabricii se ridică la 750 de tone/zi de seminţe oleaginoase.

Investiţia în fabrica de ulei arată intenţia InterAgro de a constui un model de business integrat de tipul “de la fermă la furculiţ㔠în condiţiile în care compania este în acelaşi timp şi unul dintre cei mai mari producători agricoli de pe piaţa locală cu aproximativ 50.000 de hectare exploatate.

Intrarea InterAgro pe piaţa uleiului vegetal vine în contextul în care această industrie, în care se învârt anual afaceri de 300-350 mil. euro, se află în plin proces de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr a murit după ce a căzut cu mașina în lacul Pantelimon / El nu a avea permis de conducere

HotNews acum 56 minute
Un tânăr de 25 de ani a decedat sâmbătă, după ce a căzut cu maşina în lacul Pantelimon, în urma verificărilor rezultând că şoferul nu avea permis, transmite Agerpres. Potrivit Brigăzii Rutiere a Capitalei, în jurul orei 10,10, poliţiştii au fost ses

Lidia Buble, din nou în vizorul Poliției. A primit și o amendă usturătoare!

Ziua Constanta acum o ora
Artista Lidia Bubble are din nou probleme cu Poliția. Cântăreața, în vârstă de 31 de ani, a rămas fără permis de conducere și a primit o amendă de peste 900 lei, după ce nu a respectat regulile de circulație, scrie libertatea.ro. Să nu uităm că,

Două cutremure s-au produs în România sâmbătă dimineața, 21 septembrie. Zonele unde au avut loc

Ziare.com acum 3 ore
Două cutremure, de mică intensitate - 2,9 și 2,1 - s-au produs sâmbătă dimineață, 21 septembrie. Unul a avut loc în zona seismică Vrancea, iar celălalt în zona seismică Făgăraș-Câmpulung. Patru mișcări seismice au avut loc în țara noastră în ultimel

Ciolacu: Nu este nevoie de legislaţie suplimentară pentru ca domnul preşedinte să candideze

Mediafax acum 42 minute
Întrebat cum va vota PSD în Parlament la proiectul de lege care vizează candidatura lui Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu a răspuns: „Îmi pare rău să dezamăgesc. Eu cred că în viaţa politică, dar şi în viaţa executivă, este bine să-ţi asumi lucruri, să

Rusia afirmă că a doborât 101 drone ucrainene. O autostradă a fost închisă

Mediafax acum o ora
Rusia a închis temporar sâmbătă autostrada M-9 din vestul regiunii Tver, în apropiere de oraşul Toropets, pentru a asigura siguranţa traficului, au raportat agenţiile de presă ruse, scrie Reuters. Măsura a fost luată la trei zile după ce un atac ucr

USR o cheamă pe Roxana Mînzatu în Parlament să spună ce vrea să facă în calitate de comisar european

Mediafax acum 2 ore
Deputatul USR Iulian Bulai, membru al Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaţilor, solicită ca Roxana Mînzatu, desemnată drept comisar european din partea României, să meargă în Parlament pentru a-şi prezenta viziunea pentru portofoliul

Campania Kamalei Harris a cheltuit în august de aproape trei ori mai mult decât cea a lui Donald Trump

News.ro acum 3 ore
Campania electorală a Kamalei Harris a cheltuit de aproape trei ori mai mulţi bani decât a făcut-o cea a rivalului său, Donald Trump, în august, reducând avantajul financiar al democraţilor înaintea alegerilor prezidenţiale din 5 noiembrie, potrivit

Două femei au murit într-un microbuz răsturnat la Pogoanele, în Buzău. Accidentul a făcut alte cinci victime

Libertatea acum 4 ore
 O mașină în care se aflau șapte persoane s-a răsturnat vineri seară pe câmp, pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău. În urma impactului, două femei au murit pe loc, anunță IPJ Buzău, citat de News.ro.

Anunțul RAR pentru șoferi! Stațiile ITP vor fi închise pentru două zile

Ziua Constanta acum 3 ore
Registrul Auto Român informează că în intervalul sâmbătă, 5 octombrie 2024, ora 8:00 – duminică, 6 octombrie 2024, ora 24:00, Registrul Auto Român va desfășura lucrări de mentenanță și upgrade la infrastructura tehnică a sistemelor proprii. Aceste l

Ședință pe teme economice la nivel înalt, între Rusia și Ungaria, la Budapesta. „Întreaga Europă face afaceri cu ruşii, dar sunt mulţi care neagă”

Ziare.com acum 6 ore
Dezvoltarea cooperării economice între Ungaria şi Rusia în domenii care nu sunt afectate de sancţiuni internaţionale este în interesul economiei naţionale, al securităţii naţionale şi al strategiei naţionale, a declarat vineri, la Budapesta, în urma

Vremea

București
acum

25°
sâm.

14°/25°
dum.

16°/25°
lun.

17°/27°
mar.

18°/28°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/23°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/28°
Constanta
acum

26°
sâm.

16°/26°
dum.

18°/23°
lun.

19°/23°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
Timisoara
acum

23°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/26°
mar.

14°/27°