Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Campioni pe bandă, cu doar 13 lei pe zi

Publicat in Observator de Constanta, miercuri 10 iulie 2013 ·

Secţia de caiac-canoe a C.S. Farul produce campion după campion, deşi finanţarea este una care lasă de dorit

Cinci dintre cei 16 sportivi aflaţi la club sunt şi la loturile naţionale, dar asta nu înseamnă nimic pentru un minister care a „uitat“ că sporturile trebuie şi susţinute

Antrenori la club sunt membrii familie Aftene, al căror nume se confundă cu acest sport, la Farul, de 31 de ani şi se apropie de 1.000 de medalii cucerite

E ora 9.00 şi şapte adolescenţi se chinuiesc în caiace şi canoe pe Lacul Siutghiol. Gabriel Aftene, antrenorul coordonator, ne urechează zâmbind pentru faptul că am întârziat aproape 30 de minute antrenamentul, dar se dovedeşte un partener de discuţie mai mult decât volubil, mai ales că mare parte din dialog se poartă pe apă… la propriu. E antrenor din 1996, dar a mai participat şi la competiţii, în paralel, dedicându-se doar antrenoratului din 2006. Nu mai ştie câţi copii au trecut pe la C.S. Farul, „pentru că în fiecare primăvară aducem minim 70 la trial“, dar admite că sportul pe care îl iubeşte este într-o stare critică din cauza finanţării, dar şi a programelor de antrenament greşite. Faţă de perioada din anii 80-90 ai secolului trecut, mai vin la sport doar 10% dintre copii şi doar 2% dintre aceştia răzbesc într-un sistem care cere sacrificii pe care mulţi dintre adolescenţi nu mai sunt dispuşi să le facă.

Tabăra de lângă lac

Baza sportivă C.S. Farul se află la capătul unui drum de pământ, singurul de acest gen dintr-o zonă înţesată de vile exclusiviste, hoteluri şi blocuri pentru fiţoşi. Totul pare din alt film, spaţiul, evident insuficient, fiind folosit la maximum atât pentru sport, cât şi pentru… întreţinere. Pe vremuri, înainte ca cineva să obţină o parte din bază, coordonatorii se ocupau, inclusiv, de grădinărit sau de creşterea animalelor, pentru a putea oferi sportivilor o alimentaţie cât mai apro

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: Forul staturar al PNL, convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale / PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, prin semnarea protocolului coaliţiei

News.ro acum 17 minute
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, a anunţat luni că forul staturar al PNL a fost convocat pe 26 ianuarie pentru validarea candidaturii lui Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale. El a mai spus că PNL îşi respectă angajamentul pe care şi l-a luat, p

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 17 minute
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Elena Lasconi: Klaus Iohannis, chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile! Cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească devin şi mai accentuate

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, afirmă luni despre Klaus Iohannis că este ”chiriaş ilegal la Cotroceni de 23 de zile”, ea arătând că, cu fiecare zi în care continuă să fie la butoane Iohannis şi tandemul PSD-PNL, tensiunile din societatea românească

Novak Djokovici a pierdut un set, dar s-a calificat în turul al doilea la Australian Open

News.ro acum o ora
Sârbul Novak Djokovici (locul 7 ATP), de zece ori câştigător al Australian Open, şi-a început luni, la Melbourne, drumul spre un al 25-lea titlu record de Grand Slam, cu o victorie în patru seturi în faţa tânărului jucător american Nishesh Basavared

Vreme schimbătoare și ploi slabe în România. Prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni

HotNews acum 19 minute
Meteorologii eu emis, luni, prognoza meteo pentru intervalul 13-26 ianuarie. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), vremea va fi schimbătoare, cu oscilații de temperatură de la o zi la alta și ploi mai degrabă slabe cantitativ Prog

Marcel Ciolacu, despre schimbul de replici cu Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la Simion: A fost o glumă. Pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, luni, despre schimbul de replici cu colegul său, Alfred Simonis, privind voturile PSD care s-au dus la liderul AUR, George Simion, că a fost o glumă şi pe TikTok, de obicei îţi permit să mai faci şi glume. Preşed

Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 52 minute
Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai, a anunțat luni, 13 ianuarie 2025, purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu. Joi se va da hotărârea de guvern pentru calendarul alegerilor, 4 şi 18 mai iar PSD îşi dore

Ziua Culturii Naționale 2025, marcată la Constanța printr-o serie de evenimente

Ziua Constanta acum o ora
Românii sărbătoresc Ziua Culturii Naționale pe 15 ianuarie Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, a pregătit alături de colaboratorii săi naționali și internaționali, o serie de evenimente care celebrează această zi importantă, e

Bloc în flăcări, la Timișoara. 16 persoane au fost evacuate de către echipajele de pompieri VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
VIDEOIncendiu la etajul întâi al unui bloc din Timișoara, luni. 16 persoane, inclusiv o fetiță de 8 ani, au fost evacuate. Din fericire, nu a fost nevoie de îngrijiri medicale pentru niciuna dintre ele. ”Luni, 13.01.2025, am fost anunţaţi prin SNUAU

Marcel Ciolacu, despre candidatura lui Crin Antonescu: „Decizia este luată”

HotNews acum 4 ore
Președintele PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat luni că în sondajele de opinie va fi un singur candidat la prezidențiale, iar calendarul pentru alegeri este unul „foarte corect”, ținând cont de perioada sărbătorilor pascale. „Am stabilit și c

Vremea

București
acum

lun.

0°/4°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-3°/3°
Constanta
acum

lun.

2°/5°
mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-3°/2°
mar.

-5°/0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-2°/2°
mar.

-2°/3°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°