Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Scrisoarea atacatorului de la Universitatea din Iași, către Traian Băsescu

Publicat in Ora de Iasi, marți 9 iulie 2013 ·

IAȘI. Surse din cadrul anchetei efectuate în urma atentatului de la Universitatea „Al.I. Cuza“ au precizat că, în urmă cu cteva luni, atacatorul i-a trimis o scrisoare chiar președintelui României, Traian Băsescu.

În continuare, vă redăm conținutul scrisorii amintite:

„Domnule Băsescu,

Sint atit de jos pe scara sociala incit cu greu ma pot numi cetatean al acestei tari…

Dar voi incerca tot ce voi putea sa ajung pina la dumneata.

Sint un geniu si am o solutie de a vindeca somajul in tara intr-un timp foarte scurt.

Evident, e vorba de impartirea muncii disponibile la toata lumea, de crearea de locuri de munca cu doi angajati pe acelasi post.

Partea mai interesanta ar fi ca aceasta solutie s-ar aplica ca lege fixa atunci s-ar dubla numarul de locuri de munca din tara si ar ramine multe locuri de munca libere care ar trebui ocupate.

Asta ar duce la disparitia muncii inutile si atunci aceiasi bani ar ajunge practic la aceiasi oameni dar ar lucra doar 3 zile pe saptamina.

Adica cu solutia mea ar lucra omul doar 3 zile pe saptamina si ar avea cam acelasi venit, adica altfel spus ar insemna aproape… dublarea platii muncii angajatului. Venitul ar ramine acelasi, dar, fiindca s-ar scurta timpul de munca, ar creste plata muncii.

Da, sint bolnav psihic, diagnosticat cu schizofrenie paranoida, vorbesc cu Dumnezeu si aceasta solutie e de la Dumnezeu, dar pina si psihiatrii recunosc ca sint un om de o inteligenta extraordinara. Deci sint nebun, da, e adevarat, dar sint foarte destept.

Iisus mi-a spus ca nu a multiplicat piinile si pestii in mod fizic, ci i-a facut pe oameni sa-si imparta intre ei mincarea pe care o aveau.

Cred ca as putea face acelasi lucru cu locurile de munca.

Sint singurul om din lume care chiar poate pune in practica asa o solutie.

Ar fi vorba de organizarea unei sarbatori pu

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Nicușor Dan, vizită oficială la Berlin - „România și Germania semnează un Plan Comun de Acțiune pentru consolidarea cooperării bilaterale”

Ziua Constanta acum 40 minute
Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, a desfășurat astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Fe

Ilie Bolojan anunță vineri ce conține pachetul de măsuri pentru reforma administrației locale / Tot azi, anunț privind reorganizarea Cancelariei premierului

HotNews acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan va susține vineri, 18 iulie, o conferință de presă în care va prezenta măsurile din pachetul care se lucrează pentru reforma administrației publice locale. Conferință de presă va fi susținută de la ora 17.00 de Bolojan și de m

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 52 minute
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum 2 ore
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 27 minute
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Al doilea pachet de măsuri fiscale, anunțat în scurt timp de Ilie Bolojan

HotNews acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susține o conferință de presă, vineri, de la ora 18:00, alături de ministrului Dezvoltării, Cseke Attila. Cei doi vor anunța pachetul de măsuri „privind reforma administrației publice locale”. HotNews va transmite în format LI

Primăria Sectorului 1 pierde procesul cu Romprest. Acum, trebuie să plătească 79 de milioane de lei plus penalități

Mediafax acum 46 minute
Instanța a decis joi, definitiv și executoriu, că Primăria Sectorului 1 trebuie să-i plătească operatorului de salubritate Romprest datoriile restante de 79 de milioane de lei, la care se adaugă penalitățile. Consiliul Local al Sectorului 1 trebuie

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 10 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic: „De la meci la meci văd progrese”

Gazeta Sporturilor acum 58 minute
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/26°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°