Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Percheziţii la o filială BCR Asigurări de Viaţă din Cluj, în cazul evaziunii de 6 milioane euro VIDEO

Publicat in Ziua de Cluj, marți 9 iulie 2013 ·

Un număr de 21 de angajaţi ai BCR Asigurări de Viaţă, între care cinci şefi de sucursale, sunt suspectaţi de evaziune fiscală în dosarul cu prejudiciu de şase milioane euro produs în şapte luni şi au fost ridicaţi, marţi, când au fost făcute percheziţii inclusiv la sediile a nouă filiale ale firmei.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, nouă filiale ale BCR Asigurări de Viaţă au fost percheziţionate, marţi, de procurorii DIICOT şi de poliţişti, fiind ridicaţi, în baza unor mandate de aducere, 21 de funcţionari, dintre care cinci cu funcţii de conducere, respectiv un director din Bucureşti şi patru directori zonali.

Sursele citate au precizat că două dintre filialele la care au fost făcute percheziţii sunt din Bucureşti şi câte una din Bihor, Cluj, Constanţa, Iaşi, Maramureş, Sibiu şi Vaslui.

Conform surselor citate, alături de cei 21 de funcţionari ai BCR Asigurări de Viaţă au fost ridicaţi şi 23 de administratori ai unor societăţi comerciale.

Un număr de 166 de percheziţii au loc, marţi, în Bucureşti şi în 26 de judeţe, la locuinţe şi la sediile a 112 firme, precum şi la sediile unor filiale ale BCR Asigurări de Viaţă, pentru destructurarea unei grupări specializate în evaziune fiscală, prejudiciul fiind estimat la şase milioane de euro.

Percheziţiile se desfăşoară în Capitală şi în judeţele Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bistriţa, Brăila, Bihor, Caraş, Cluj, Constanţa, Galaţi, Gorj, Hunedoara, Ialomiţa, Iaşi, Ilfov, Mureş, Maramureş, Neamţ, Prahova, Satu-Mare, Sibiu, Tulcea, Vâlcea, Vaslui şi Vrancea, fiind realizate de procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Târgu Mureş, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară de la B.C.C.O Târgu Mureş.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii fac cercetări faţă de persoane cu atribuţii de conducere şi angajaţi

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 3 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum 12 minute
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum o ora
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Diferențierea dintre actul cultural și divertismentul de masă nu este o nuanță, spune Ministrul Culturii

Mediafax acum 23 minute
Ministerul Culturii subliniază rolul esențial al culturii în viața socială și educațională. Astfel, ajustarea cotelor de TVA pentru diverse produse și servicii a condus la aplicarea cotei reduse de TVA de 11% pentru livrarea de cărți, ziare și revis

Ministrul Energiei dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul caniculei, al secetei şi al consumului foarte mare de energie electrică: Pot fi pene de curent punctuale, dar nu blackout

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, dă asigurări că România nu se va confrunta cu o pană majoră de curent, în contextul temperaturilor extrem de ridicate, al secetei prelungite şi al consumului foarte m

Definitivat 2025 Peste 9.500 de candidați susțin proba scrisă azi

Ziua Constanta acum 6 ore
Marți, 8 iulie 2025, va avea loc proba scrisă din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământ (sesiunea 2025). Potrivit Ministerului Educației, la această probă, care se va desfășura în 42 de centre de examen (câte unul în fiecare j

Accident tragic pe Centura Capitalei! Impact devastator între un camion și un autoturism. Circulația blocată

Cancan acum 46 minute
Scene de coșmar pe Centura Capitalei, acolo unde un autoturism a fost efectiv făcut praf de un camion care a pătruns pe contrasens. Totul s-a petrecut în plină zi, iar impactul a fost atât de violent încât șoferul mașinii a rămas prins între fiare.

Incendiu într-o locuință din Miheșu de Câmpie, județul Mureș / O femeie a fost găsită carbonizată / Ancheta vizează suspiciuni de omor

G4Media acum 57 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un incendiu violent a izbucnit marți dimineața, în jurul orei 08:45, la o locuință situată pe strada Bujorului, în localitatea Miheșu de Câmpie, județul Mureș, potrivit IPJ Mureș. Pompierii militari

Să se țină cont mai mult de propunerile PSD, dacă ne vor parteneri, solicită Grindeanu

Mediafax acum 3 ore
Grindeanu a fost întrebat, luni, într-o conferință de presă la Giurgu ce vor conține următoarele pachete de măsuri și când vor fi asumate. „Vă spun ce vrea PSD-ul să conțină acest nou pachet, obligatoriu. PSD-ul vrea în acest nou pachet să discutăm

Vremea

București
acum

36°
mar.

21°/36°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

33°
mar.

17°/33°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°