Patru electricieni suceveni participă în aceste zile la finala concursului naţional „Trofeul Electricianului”, ei numărându-se printre cei 120 de finalişti ai competiţiei, care are loc la Iaşi, în perioada 9 – 11iulie. Capitala Moldovei găzduieşte cea de-a XXXIV-a ediţie a Trofeului Electricianului, competiţie de tradiţie ce reuneşte cei mai buni electricieni de la principalele companii de distribuţie a energiei electrice sau prestatoare de servicii în acest domeniu. Participanţii se vor întrece în cadrul a trei probe, prin intermediul cărora le vor fi testate cunoştinţele teoretice şi practice. Competiţia cuprinde atât secţiuni individuale, cât şi pe echipe pentru şapte specializări: exploatare staţii de transformare, exploatare reţele de medie şi joasă tensiune, PRAM măsură energie electrică, montare şi reparaţii echipament primar) 110 KV şi medie tensiune din staţii, montare şi reparaţii instalaţii de medie tensiune şi joasă tensiune (posturi de transformare, linii electrice aeriene şi subterane) şi defectoscopie linii electrice subterane de medie şi joasă tensiune.
În ultima zi a concursului, joi, 11 iulie, participanţii vor putea vizita standurile expoziţionale ale unor companii furnizoare de echipamente din domeniu, iar la finalul zilei vor fi desemnaţi câştigătorii din acest an ai trofeului, atât la secţiunile individuale şi pe echipe, precum şi pe companii.
Patru electricieni suceveni participă în aceste zile la finala concursului naţional „Trofeul Electricianului”, ei numărându-se printre cei 120 de finalişti ai competiţiei, care are loc la Iaşi, în perioada 9 – 11iulie. Capitala Moldovei găzduieşte cea de-a XXXIV-a ediţie a Trofeului Electricianului, competiţie de tradiţie ce reuneşte cei mai buni electricieni de la principalele companii de distribuţie a energiei electrice sau prestatoare de servicii în acest domeniu. Participanţii se vor înt