România şi Republica Moldova au o istorie şi cultură comună, de aceea e total greşit să se vorbească despre “românizarea” statului vecin, ai cărui cetăţeni îşi vor alege viitorul în mod liber, a declarat ministrul de Externe, Titus Corlăţean, într-un interviu acordat agenţiei ruse Interfax, cu prilejul vizitei sale la Moscova.
“Consider că e total greşit să se vorbească despre "românizarea" Republicii Moldova, în condiţiile în care avem o istorie, cultură, tradiţii comune cu majoritatea populaţiei acestei ţări, vorbim aceeaşi limbă – româna. În plus, discuţiile referitoare la identitatea Republicii Moldova trebuie abordate cu atenţie, într-un mod echilibrat şi fiind gata de a asculta opiniile specialiştilor – istoricilor, lingviştilor şi academicienilor. La urma urmelor, aceste discuţii trebuie să aibă loc la nivelul populaţiei, institutelor (politice, culturale, din domeniul educaţiei) şi al societăţii civile din Republica Moldova, cu susţinerea comunităţii academice“, a răspuns Titus Corlăţean, fiind întrebat dacă autorităţile ruse au motive să fie îngrijorate de "românizarea" Republicii Moldova şi dacă perspectivele unirii cu România sunt reale.
Oficialul a precizat în interviul pentru Interfax că mult mai important este procesul de modernizare şi tranformare profundă prin care trece în prezent Republica Moldova, care este unul democratic, european. Corlăţean a precizat că România sprijină parcursul european al Republicii Moldova.
“În ceea ce ne priveşte, poziţia noastră faţă de Republica Moldova constă în susţinerea integrării europene, ţinând cont de voinţa politică în acest sens a Chişinăului. Sprijinul României se concretizează prin toate acţiunile noastre, prevăzute de mecanisme de cooperare bilaterală pe termen mediu şi lung, cum ar fi Parteneriatul strategic în scopul integrării europene a Republicii Moldova, precum şi comisiile bilaterale