Consiliul de Soluţionare a Contestaţiilor a dat dreptate constructorilor care au contestat procedura de atribuire a restului de lucrări pentru clădirea începută şi blocată în şantier.
Nu este prima dată când modalitatea primăriei de atribuire a lucrărilor pentru acest obiectiv este penalizată. Anul trecut, o altă companie de construcţii, ACI Cluj, a obţinut o decizie favorabilă a instanţei pentru a prelua contractul, demonstrând că oferta declarată câştigătoare de primărie, cea a societăţii CON-A, a fost neconformă.
Procedura de licitaţie pentru continuarea lucrărilor la Sala Polivalentă a fost anulată, potrivit unei decizii emise vineri de CNSC. Instituţia a admis contestaţia formulată de asocierea TCI Contractor General - Modern Bau, companii de construcţii interesate de contract. Pe de altă parte, contestaţia formulată de o altă companie care a achiziţionat caietul de sarcini, Cortina 2000, a fost respinsă de CNSC. TCI şi Modern Bau au solicitat prelungirea termenului stabilit pentru depunerea ofertelor şi reevaluarea valorii estimate a obiectivului care face obiectul procedurii de achiziţie.
„Normal ni s-ar părea ca licitaţia să se reia. Caietul de sarcini trebuie refăcut, cu toate cantităţile corect prevăzute şi ar trebui să se ceară alte oferte", a punctat Dorin Oltean, directorul TCI. „Dincolo de faptul că noi am câştigat, important mi se pare un alt aspect: cei care au dirijat această procedură ar trebui schimbaţi. Cineva a greşit, din moment ce şi CNSC ne-a dat dreptate. Cine a greşit trebuie să plătească. La mine în firmă, dacă cineva greşeşte, plăteşte! La stat nu ar trebui să existe responsabili? De ce să plătească contribuabilii, adică noi, clujenii? Nici în cazul ACI - CON-A nimeni dintre cei care s-au ocupat de licitaţie nu fost tras la răspundere", a amintit Oltean.
Oficialii primăriei nu s-au pronunţat deocamdată cu privire