Timpul a stat în loc într-o comunã hunedoreanã din „Tinutul Pãdurenilor”, în care abia dacã mai numeri 130 de suflete, toate obosite de atâta uitare si singurãtate. Bãtrânii locului spun despre comuna Bãtrâna cã este raiul pe pãmânt, dar pânã sã ajungi la el, trebuie sã treci prin iad. În trei din cele patru sate ale asezãrii nu existã electricitate, apã curentã sau alte „minuni” ale lumii moderne. Oamenii trãiesc ca la începuturi, la lumina felinarului povestindu-si între ei amarul, la gura sobei.
Comuna Bãtrâna aflatã chiar la granita judetului Hunedoara cu Timis, este o asezare strãveche, care dateazã încã din perioada neoliticã. Este situatã în zona dealurilor înalte ale Muntilor „Poiana Ruscã”, la o altitudine de 960 m, înconjuratã de pãduri si separatã de satele din jur prin vãi adânci.
Numele i-a fost dat de o veche legendã, care spune cã un bãtrân vânãtor a fost prins braconând prin munti iar „jãndarmii” l-au lãsat nepedepsit dupã ce bãstinasul le-a despãrtit, în minte, Transilvania de Banat fãrã sã treacã vreun curs de apã. Multumiti „jãndarmii” cã au o „hartã” a zonei, i-au spus vânãtorului: „acum poti sã te duci la bãtrâna ta” si satul asa s-a numit de atunci. Legãtura cu lumea a putinilor oameni care au mai rãmas acolo se face pe jos, cu cãruta sau, dacã timpul este bun, cu autoturismul de teren. Locul e învãluit de o liniste deplinã de nu ai zice cã e populat. Cãsutele stau rãsfirate una câte una pe culmile dealului, iar sãtenii sunt oameni simpli ce privesc mereu în pãmânt, de ai zice cã sunt nepãsãtori. Pentru ajunge în acest colt uitat de lume trebuie sã rãzbati prin codrii desi zeci de kilometri.
Trãiesc din pãstorit
În cele patru sate ale comunei Bãtrâna (Piatra, Poiana Rãchitaua, Bãtrâna si Fata Rosie) mai trãiesc bãtrâni, iar numãrul lor scade de la un an la altul. Singura lor posibilitate de a-si asigura traiul este pãsto
