Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Percheziţii la o societate de asigurări. Procurorii DIICOT cercetează o fraudă de 6 milioane de euro

Publicat in Gorj Domino, miercuri 10 iulie 2013 ·

Procurorii DIICOT Târgu Mureş, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul BCCO Târgu Mureş, au efectuat, ieri, 166 de percheziţii în 26 de judeţe, printre care şi Gorj, dar şi în municipiul Bucureşti, dintre care 112 la sedii de societăţi comerciale, 23 la locuinţele administratorilor acestor firme, 22 la domiciliile altor suspecţi şi nouă la sedii ale BCR Asigurări de Viaţă, pentru probarea activităţii infracţionale a unui grup infracţional organizat, specializat în obţinerea de importante beneficii financiare în urma încheierii şi derulării unor contracte formale şi fictive de asigurare.

Prejudiciul estimat – 6 milioane de euro

Potrivit comunicatului de presă al DIICOT, „procurorii efectuează cercetări faţă de persoane cu atribuţii de conducere şi angajaţi în cadrul BCR Asigurări de Viaţă şi faţă de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale care sunt suspectate că au constituit un grup infracţional organizat în scopul obţinerii unor importante beneficii financiare în modalitatea sustragerii de la plată a taxelor şi impozitelor aferente unor drepturi salariale”.

Conform purtătorului de cuvânt al IPJ Mureş, inspector Andreea Pop, citată de presa din Tg-Mureş, au fost identificate persoane juridice de pe raza a 26 de judeţe şi a municipiului Bucureşti, care au achitat contravaloarea poliţelor de asigurare pentru angajaţi, respectiv a primelor lunare aferente unei clauze de economisire, urmate imediat, în cursul aceleiaşi zile sau în ziua următoare, de „răscumpărarea clauzei suplimentare” şi, implicit, plata cuantumului primelor de asigurare.

„Societatea de asigurare implicată, după reţinerea unui comision din valoarea primei, vira suma direct în conturile angajaţilor, având drept unic scop sustragerea parţială a angajatorilor de la plata contribuţiilor datorate bugetelor fondurilor de asigurări sociale, şomaj şi a impozitului

Articolul in Gorj Domino >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 53 minute
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 26 minute
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

TikTok construiește o nouă versiune a aplicației pentru utilizatorii americani

Mediafax acum 58 minute
Informația a fost prima dată raportată de publicația The Information, citând surse anonime, notează Reuters. TikTok a elaborat un plan de a lansa noua versiune a aplicației în magazinele de aplicații din SUA în data de 5 septembrie. Raportul a punct

Liderii din BRICS au cerut o „încetare imediată a focului” în Gaza și condamnă atacurile israeliene asupra Iranului

Adevarul acum o ora
Liderii din BRCIS au cerut duminică, 6 iulie, o „încetare imediată a focului” şi o „retragere completă” a Israelului din Fâşia Gaza.

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 2 ore
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Daria Silișteanu a cucerit aurul în proba de 100 m spate la Campionatele Europene de juniori de la Samorin

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Daria Silișteanu (16 ani) a adus a cincea medalie pentru delegația României la Campionatele Europene de juniori de la Samorin, înotătoarea legitimată la Dinamo impunându-se în proba de 100 m spate, La ediția precedentă a CE de juniori de la Vilnius,

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 7 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

28°
dum.

20°/35°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
Iasi
acum

25°
dum.

19°/34°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
Constanta
acum

24°
dum.

19°/31°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
dum.

15°/33°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

27°
dum.

17°/36°
lun.

19°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°