Serghei Lavrov, 63 de ani, este ministrul de Externe al Rusiei cu cel mai lung mandat de după Războiul Rece. Mare consumator de alcool, cu un caracter hotărât, negociator asiduu şi inteligent, care şi-a înfuriat şi şi-a impresionat, pe rând, interlocutorii diplomatici, de-a lungul anilor, a ajuns să personifice reîntoarcerea Rusiei pe scena mondială, scrie Susan B. Glasser redactor-şef al revistei „FOREIGN POLICY“.

Admirator al ministrului de externe ţarist, Aleksander Gorceakov

LA MIJLOCUL SECOLULUI AL 9-LEA, Rusia nu o ducea bine. Tocmai fusese umilită în războiul din Crimeea şi celelalte mari puteri europene erau ocupate cu intrigile legate de frontierele Imperiului Ţarist, după ce turcii opriseră expansiunea rusă către Marea Neagră. Tocmai pentru a răspunde acestor probleme, Aleksander Gorceakov, prinţul care servea drept ministru de Externe al Rusiei, a emis faimoasa sa circulară diplomatică. „Rusia nu este supărată”, a proclamat el. „Se calmează.”

La sfârşitul anilor 1990, ar fi sunat poate ca o replică perfectă pentru un naţionalist rus a cărui ţară era în colaps. Evgeni Primakov, un produs vechi şi aspru al corpului diplomatic sovietic, ridicat la rang de ministru de Externe de un preşedinte aflat într-o situaţie din ce în ce mai dificilă, Boris Elţîn, a şters de praf cărţile de istorie ţaristă şi l-a înviat pe Gorceakov ca model pentru o nouă diplomaţie rusă. L-a citat în discursuri, a scris un articol lung lăudând manevrele inteligente de politică realistă ale lui Gorceakov şi chiar i-a instalat bustul în grandoarea şubredă a Ministerului de Externe, un zgârâie-nori stalinist, în stil gotic, plin de mii de birocraţi fără sarcini şi prost plătiţi, care nu-şi reveniseră încă după prăbuşirea Uniunii Sovietice cu câţiva ani în urmă şi după decăderea rapidă a statului rus, afectat de criză financiară, datorii internaţionale şi, ch