Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Promoţia 2013, generaţia care a făcut HASDEUL cel mai bun liceu din ţară

Publicat in Opinia Buzau, miercuri 10 iulie 2013 ·

O generaţie care scrie istorie în învăţământul românesc, aşa ar putea fi descrisă promoţia 2013 a Colegiului HASDEU, care a dus liceul buzoian pe locul I pe ţară cu cele mai multe medii de 10.

Semnele privind nivelul deosebit de pregătire al hasdeienilor care anul acesta au încheiat clasa a XII-a s-au văzut încă de la festivitatea de absolvire organizată luna trecută. Atunci, la premierea şefului de promoţie, pe scenă a urcat nu un elev, ci trei, şi asta pentru că era pentru prima dată când trei absolvenţi aveau cea mai mare medie pe parcursul celor 4 ani de liceu. Mai exact, Alexandra Teodora Oprea, Andreea Marina Zotta şi ­Adriana Roşca, toate având media finală 9,94, diferenţierea făcându-se în funcţie de ultimile zecimale ale mediei.

Premieră: clasele de real, sclipitoare la Mate

Acum, rezultatele de la Bacalaureat dovedesc că nimic nu este întâmplător, iar Buzăul ajunge pe primul loc în topul liceelor din ţară cu cei mai mulţi absolvenţi cu media 10 la examen. Nu mai puţin de 9 medii de zece au fost înregistrate la Colegiul HASDEU, în timp ce pe locul doi se află Colegiul „Mihai Eminescu” din Satu Mare cu 5 medii de 10, la egalitate cu Colegiul Naţional DECEBAL din Deva şi Colegiul „Vasile Alecsandri” din Galaţi. La nivelul întregii ţări s-au înregistrat 122 de medii de 10.

Nu sunt însă singurele ­elemente care dovedesc că avem de-a face cu o generaţie de excepţie.

„Este pentru prima dată în istorie când HASDEUL are atâtea medii de 10 la Bacalaureat. Promoţia asta a născut câteva fenomene. De exemplu, dacă ne uităm la rezultatele claselor de Real, observăm că la examenul de Matematică sunt extrem de multe note de 10. Nu s-a mai întâmplat niciodată acest lucru”, a declarat directorul Colegiului HASDEU, Ionel Banu.

Lista hasdeienilor cu media 10 la Bacalaureat

• Denisa Agapie

• Cristina Cătălina Cazacu @N

Articolul in Opinia Buzau >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

UPDATE - Timişoara: O femeie a căzut în gol de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe/ Ea a decedat în urma impactului cu solul / Cine este femeia

News.ro acum o ora
O femeie de 41 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc de locuinţe din Timişoara. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat deesul femeii.

„Profesorul de genii” Kristof Lajos, condamnat la 13 ani și 3 luni pentru viol și agresiune sexuală

Mediafax acum o ora
Kristof Lajos a fost condamnat la 13 ani și 3 luni de închisoare pentru viol și agresiune sexuală împotriva unor minori. Potrivit deciziei pe fond, instanța a admis parțial acțiunea civilă formulată de părțile vătămate și a dispus plata a 100.000 de

Zi decisivă pentru Călin Georgescu. Fostul candidat la prezidențiale află azi dacă rămâne sub control judiciar

HotNews acum 2 ore
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale, conform Agerpres.

Statele membre BRICS nu caută ”confruntarea”, afirmă China, după ce Trump ameninţă ţările care se aliniază ”politicilor antiamericane” ale grupului cu taxe vamale suplimentare de 10%

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele membre BRICS nu caută ”confruntarea”, după ce preşedintele american Donald Trump a ameninţat că impună taxe vamale suplimentare de 10% ţărilor care se aliniază acestui grup, din care fac part

UPDATE - Parlamentul se reuneşte pentru angajarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului /Opoziţia are 3 zile pentru a depune moţiune de cenzură / Şedinţă de Guvern pentru forma finală/ Proteste la Parlament

News.ro acum 18 minute
Plenul comun al Camerei Deputaţilor şi Senatului se reuneşte, luni, de la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Guvernului pe primul pachet de măsuri fiscale pregătite pentru reducerea deficitului. Potrivit Constituţiei, Opoziţia are la dispoziţie

JAF de peste 1.000.000 de euro la Paris. Hoții au fugit cu peste 100 de genți Hermes, Dior și Chanel dintr-un magazin second hand

Gandul acum 2 ore
Un magazin cu produse de lux second hand din inima Parisului a fost prădat duminică dimineață de hoți care au plecat cu peste o sută de poșete de marcă. Valoarea jafului este estimată la peste un milion de euro. Furtul spectaculos a avut loc în juru

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum 4 ore
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Doliu la Farul Constanța A murit fostul fotbalist Dumitru Tănase

Ziua Constanta acum 2 ore
După decesul, la numai 62 de ani, al lui Vasile Mănăilă, fost fotbalist și antrenor, Farul Constanța este din nou îndoliat, după ce s-a stins din viață fostul jucător farist Dumitru Tănase. Farul Constanța anunță cu tristețe trecerea în neființă a f

Protest spontan la Casa de Pensii Harghita. Angajaţii spun că sporurile nu sunt privilegii

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai mulţi angajaţi ai Casei Judeţene de Pensii (CJP) Harghita au participat, luni, la un protest spontan în faţa sediului instituţiei, nemulţumiţi de intenţia Guvernului de a reduce sporul pentru con

Vremea

București
acum

34°
lun.

22°/41°
mar.

23°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

20°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

35°
lun.

21°/35°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

31°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

34°
lun.

20°/37°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°