Poţi face evaziune plătindu-ţi angajaţi “pe sub birou” la modul grobian sau oferindu-le elegant o parte din salariu sub forma unor poliţe cu componentă investiţională la BCR Asigurări de Viaţă şi învăţându-i să retragă imediat banii “investiţi” cu o penalizare “decentă”. Altfel, n-ar fi cazul ca statul să impoziteze pe viitor răscumpărarea unit-linked-urilor plătite de angajator?

DIICOT anunţa ieri 166 de percheziţii la domiciliul unor angajaţi ai societăţii de asigurări , la sediul firmei şi la încă 112 societăţi comerciale. Au primit mandate de aducere 21 dintre angajaţii BCR Asigurări Viaţă într-o acţiune ce viza acuzaţii de asociere pentru evaziune fiscală. Conform unor surse citate de Mediafax, alături de cei 21 de angajaţi ai firmei de asigurări (dintre care 5 şefi de sucursale), au fost ridicaţi şi 23 de administratori ai unor companii private.

Care era “şpilul”? Cineva a remarcat că fiscalitatea muncii poate fi mai puţin împovărătoare dacă salariaţii iau o parte din bani sub forma unor poliţe de asigurare de viaţă cu componentă investiţională. Cum sumele obţinute din despăgubiri sau răscumpărări de unit-linked-uri nu se impozitează (site-ul BCR Asigurări scoate bine în evidenţă asta!), soluţia a venit de la sine: angajaţii cu poliţe de asigurare urmau să ridice lunar sumele redirecţionate spre componenta investiţională ocolindu-se astfel contribuţiile sociale ale angajatului şi angajatorului aferente unui contract de muncă. Practic, se plătea doar o penalizare de 10% impusă de societatea de asigurare pentru retragerea prematură, mult mai bine din punct de vedere fiscal fie şi în comparaţie cu un contract de drepturi de autor (statul ia acolo cam 30% din suma brută).

Punctele slabe? Evident, retragerile lunare din programele de investiţii (sunt trei programe, cu grade diferite de risc şi cu randamente între 3,8% şi 0,6% de la începutul anul