Topul liceelor din Brăila rămâne neschimbat în mare parte. Colegiul Murgoci are rata de promovabilitate de 100 la sută, Bălcescu de 99, 99 la sută şi Iorga, de asemenea, cu 99,99 la sută.
În acest an, Brăila a înregistrat un record şi în materie de licee care au crescut substanţial promovabilitatea. Până şi Liceul de la Măxineni, considerat cel mai slab din judeţ, a avut o rată de 20%, ceea ce înseamnă câ şi elevii din mediul rural au pus mâna pe carte, faţă de anul trecut, când niciunul n-a reuşit să promoveze examenul maturităţii.
Colegiul Iorga a făcut o figură bună, înregistrând trei medii de 10: una la Mate-Info şi două la ştiinţe sociale.
Colegiul Bălcescu n-a mai avut rata de 100 la sută ca Murgoci şi ca anul trecut, un elev a obţinut o notă de puţin peste cinci la una dintre materii, dar a depus contestaţie. Tot la Bălcescu s-au înregistrat două medii de 10: ambele la Mate-Info. Fata care a obţinut media maximă vrea să dea la Cibernetică, iar băiatul la Automatică, ambii în Bucureşti.
ŞASE MEDII DE 10 LA BRĂILA
Colegiul Murgoci a avut rata de 100 la 100, dar o singură medie de 10, la ştiinţe sociale, faţă de două anul trecut: una la mate-info, alta la ştiinţe.