La o oră distanţă de Chişinăul aglomerat, există un loc plin de seninătate şi sfinţenie, unde poţi să aprinzi o lumânare de sănătate, să stai la umbra nucului sau să schimbi o vorbă cu măicuţele primitoare.

De Duminica Mare, Biserica „Naşterea Maicii Domnului“ de la Mănăstirea Răciula, Călăraşi, s-a încununat după tradiţie: iarbă proaspătă aşternută pe jos, ramuri de nuc înălţate până-n cupolă şi crenguţe de tei la icoane. Timp de o săptămână, creştinii s-au putut bucura de aroma verdeţii şi liniştea împăciuitoare de după slujbe. Aici totul e senin şi curat, cu perdeluţe brodate, duşumele lustruite, ferestre boltite prin care pătrunde multă lumină şi îţi pare că bătrânul codru s-a adăpostit printre sfinţi.

Mănăstirea Răciula este aşezată între două şiruri de coline împădurite ce mărginesc valea râului Ichel. Locaşul sfânt se află chiar în centrul localităţii şi a devenit un loc îndrăgit de enoriaşii din împrejurimi. După porţile masive din lemn se ascunde un „sat în sat“, cu ulicioare măturate, grădini pline de flori şi căsuţe îngrijite în care-şi duc traiul liniştit cele câteva zeci de călugăriţe. Stareţa mănăstirii, egumena Eustafia, la cei 87 de ani, iese tot mai rar la oameni. Maicile, în schimb, întâmpină pe fiecare cu o vorbă de suflet.

TRECUTĂ PRIN CALVARUL COMUNIST

Mănăstirea este atestată din 1798, când fraţii Andrei şi Ioniţă Roşea au dăruit o parte din moşia satului Nişcani pentru întemeierea unui schit. Prima biserică, cea de vară, cu hramul „Naşterea Maicii Domnului“, şi clopotniţa au fost construite în 1800 din nuiele, lut şi paie. Până la mijlocul anilor ’50 a fost ridicată biserica de iarnă „Sf. Nicolae“, din lemn şi acoperită cu şindrilă, slujbele au început să fie oficiate în limba română, aici au venit maicile de pe lângă Mănăstirea Churchi şi locaşurile au fost reclădite din piatră.

În perioada comunistă, aşezământul