Senatorul Mircea Banias dă asigurări că scrutinul la organizaţia judeţeană se va finaliza până la Congresul din septembrie
La începutul anului, Biroul Executiv al Partidului Conservator a decis organizarea Congresului extraordinar al partidului în luna septembrie, anunţul fiind făcut de către preşedintele formaţiunii, Daniel Constantin, care a precizat că tot atunci va fi aleasă o nouă conducere a partidului. Până atunci, liderii P.C. au obiective clare: organizarea de alegeri în toate structurile de conducere din teritoriu.
La Constanţa, organizaţia judeţeană este condusă de către interimarul Mircea Banias, înscris în rândurile conservatorilor în urmă cu mai bine de un an şi jumătate, atunci când, senator fiind, şi-a anunţat demisia din P.D.L., pe listele căruia fusese ales parlamentar în primul mandat. În ceea ce priveşte alegerile din filiala judeţeană, liderii de la Constanţa sunt în plină organizare pentru scrutin, în multe dintre organizaţiile din judeţ procedura fiind deja finalizată. „Aşa cum am anunţat încă de la demararea procedurilor pentru organizarea alegerilor din teritoriu, ne interesează să avem echipe performante şi asta încercăm să facem în toate organizaţiile. Alegerile sunt în plină desfăşurare şi, cel mai probabil, alegerile pentru conducerea organizaţiei judeţene se vor desfăşura în ultima săptămână din august sau prima săptămână din septembrie, Congresul partidului urmând să aibă loc la sfârşitul lunii septembrie, cel mai târziu în prima săptămână din octombrie. Ce pot să vă spun la acest moment este că urmează să ne întâlnim toţi colegii pentru a pune la punct detaliile în ceea ce priveşte alegerile pentru conducerea de la Judeţ a P.C. Constanţa“, a declarat pentru „Observator“ senatorul Mircea Banias, preşedintele P.C. Constanţa.
În ceea ce priveşte alegerile pentru organizaţia municipală, interimar este George Fulina, ace