De curând am citit o carte. Este o poveste deosebită a unei tinere care a avut curajul s-o scrie cu degetele sufletului ei. Sensibilitate, lacrimi sfâșietoare, sfaturi, tâlcuri de viață, iubiri neîmplinite, întrebări fără răspunsuri, caracter, tărie, gelozie, dragoste dăruită cu “firimituri”, dăruire totală, situații și trăiri care par imposibile, atașament, devotament, prietenii adevărate și sincere. Toate acestea ne ajută să decoperim magia fluturilor care se nasc, iubesc și mor. Fiecare bătaie a aripilor de fluturi aduce speranță, fiecare fluturaș are “floarea lui”, fiecare experiență are culoarea ei, fiecare amintire din trecut e o perlă ce strălucește în ochii scriitorului, fiecare rochie îmbrăcată solicită un parfum de “princess”, fiecare “majestate” merită să trăiască regește, alături de un rege, fiecare episod de iubire trebuie trăit cu intensitate ..și cu toate acestea : NIHIL SINE DEO! Nimic nu există fără Dumnezeu! Și când El îți scrie povestea vieții, atunci la bucuria ta, participă și cerul! Apele cele mari nu vor putea să stingă dragostea, şi râurile n-ar putea s-o înece, chiar de ar da omul toate averile din casa lui pentru dragoste, tot n-ar putea să cumpere dragostea, pentru că iubirea-nseamnă jerfă!
Totuși, mulți oameni nu pot înțelege că cu câteva monede nu pot cumpăra sentimente. Și nici măcar vorbele cele mai frumos poleite nu te vor face să te simți cel mai împlinit om de pe pământ.
Cu bani poți cumpăra un câine…dar numai dragostea ta îl poate face să dea din coadă…cu bani poți cumpăra lucruri valoroase, dar niciodată bătăile unei inimi…cu bani poți cumpăra multe pastile, dar niciodată sănătatea..cu bani poți avea parte de lux..dar luxul de ieri aduce datoriile de azi…Cu bani poți numai cumpăra, dar nu poți deține un lucru la nesfârșit, cu timpul se va deteriora..cu bani, poți cumpara multe dar nu și zâmbetele oamenilor, râsul copiilor