Un număr de 21 de angajaţi ai BCR Asigurări de Viaţă, între care cinci şefi de sucursale, sunt suspectaţi de evaziune fiscală în dosarul cu prejudiciu de şase milioane euro produs în şapte luni şi au fost ridicaţi, marţi, când au fost făcute percheziţii inclusiv la sediile a nouă filiale ale firmei.
Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, nouă filiale ale BCR Asigurări de Viaţă au fost percheziţionate, marţi, de procurorii DIICOT şi de poliţişti, fiind ridicaţi, în baza unor mandate de aducere, 21 de funcţionari, dintre care cinci cu funcţii de conducere, respectiv un director din Bucureşti şi patru directori zonali.
Sursele citate au precizat pentru MEDIAFAX că două dintre filialele la care au fost făcute percheziţii sunt din Bucureşti şi căte una din Bihor, Cluj, Constanţa, Iaşi, Maramureş, Sibiu şi Vaslui.
Conform surselor citate, alături de cei 21 de funcţionari ai BCR Asigurări de Viaţă au fost ridicaţi şi 23 de administratori ai unor societăţi comerciale.
In aceasta dimineata au avut loc perchezitii in Iasi, in cazul unei fraude de 6 milioane de euro. Alaturi de Iasi, au fost scotocite locuinte din alte 25 de judete, numarul total al perchezitiilor fiind de 166.
Potrivit unui comunicat al DIICOT, procurorii fac cercetări faţă de persoane cu atribuţii de conducere şi angajaţi ai unei societăţi de asigurări, precum şi faţă de reprezentanţi ai unor societăţi comerciale, care sunt suspectaţi că au constituit un grup infracţional organizat, în scopul obţinerii unor importante beneficii financiare, prin sustragerea de la plata taxelor şi a impozitelor aferente unor drepturi salariale.
Conform sursei citate, modul de operare este unul inedit, constând în acordarea disimulată a unei părţi din drepturile salariale lunare, iniţial prin încheierea de către angajator a unei poliţe formale de asigurare de viaţă colectivă cu op