Scrisoarea deschisă a lui Valeriu Pasat (Ziarul național).
Toate comentariile din presa de astăzi discută despre ce-i veni liderului comunist, Vladimir Voronin, să anunţe declanşarea unei „revoluţii de catifea”. În opinia editorialistului Nicolae Negru de la „Jurnal de Chişinău” e simbolic faptul că liderul comunist a anunţat începutul acesteia după întâlnirea cu Grigori Karasin, secretar de stat şi viceministru de Externe al Rusiei. „Revoluţia de catifea” face parte, în mod evident, din acţiunile anti-Vilnius, coordonate de Moscova, se arată convins autorul. „Crede Voronin în revoluţie? Puţin probabil, după eşecurile de până acum. Dar el crede în instabilitate, în ameninţare, în şantaj, în acţiuni care să împiedice guvernul să-şi realizeze obiectivele”, e de părere Nicolae Negru.
Comentariul semnat de Petru Bogatu în acelaşi ziar caută răspunsuri la întrebarea „de ce controlul migraţiei la Nistru sperie Rusia?”. După părerea dlui Bogatu, „Rusia se îngrijorează, întrucât pierde teren în urmă măsurilor luate la Nistru de autorităţile de la Chişinău cu sprijinul Uniunii Europene. Punctele de control, în cazul în care va fi asigurată funcţionalitatea lor, pe de o parte, vor fi mai eficiente decât EUBAM-ul de altădată, iar pe de altă parte, vor permite oficialităţilor moldovene să gestioneze efectiv intrarea dinspre est pe teritoriul Republicii Moldova, înlăturând astfel veriga cea mai slabă în construcţia statului”.
Igor Caşu vede în „Adevărul” o contradicţie între înşişi termenii de „comunist” şi „revoluţie de catifea”. Expresia are o conotaţie consacrată de răsturnare a dictaturii comuniste din cehoslovacia la sfârşitul anilor '80, de aceea este un oxymoron alăturarea termenului de communist la cel de revoluţie de catifea, observă autorul. Voronin încearcă să cofişte o altă formă a dreptei moderate, după ce a încercat organizarea un