Opt clase de învăţământ obligatoriu, după care un examen, dar nu numai de verificare a cunoştinţelor. Testul are o esenţială componentă psihologică. Trebuie să se vadă cine are dragoste de carte şi cine nu. Rapoarte şi observaţii, de o jumătate de secol încoace, arată că fiecare generaţie care finalizează gimnaziul, la nivel de ţară, poate fi împărţită în două categorii, aproape egale. Elevi cărora le place învăţătura şi alţii care n-au înclinaţie spre aşa ceva. Cei din prima categorie merg spre liceu.

Restul - către şcolile de arte şi meserii. Cu specific diferit, în funcţie de meseriile tradiţionale din anumite zone ale ţării. Abilităţile practice se pot diferenţia şi după relief - unele se practică, de pildă, la munte, altele la câmpie. Specializările depind şi de investiţiile, româneşti sau străine, pe care contăm în diverse oraşe. Brăţara de aur poate fi astfel redescoperită de tinerii care, la 18 ani, păşesc în viaţă, având cu totul alte perspective în a-şi câştiga pâinea.

Cât priveşte liceele, cei care merg acolo trebuie îndrumaţi tot în funţie de aptitudinile pe care le-au dovedit în primii opt ani de studiu. Esenţială este conlucrarea între părinţi şi şcoală, în timpul gimnaziului, încât copilul să fie îndrumat spre acel domeniu în care capacităţile sale pot să înflorească.

Ajunşi după patru ani de liceu în faţa Bacalaureatului, elevii dau măsura nu doar a pregătirii teoretice, ci şi a măiestriei cu care stăpânesc meseria pe care şi-au ales-o. Dintre aceştia, numai vârfurile vor bate la porţile facultăţilor, pentru examenul de admitere. Tineri a căror inteligenţă şi creativitate îi recomandă pentru specializarea în mediul universitar.

Programa şcolară schimbată din temelii. Latura practică trebuie să ia definitiv locul celei teoretice. Profesorul să revină în centrul universului educaţional. Lecţia se învaţă