Comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Satu Mare au efectuat, în perioada 10 iunie – 5 iulie, o serie de controale privind respectarea prevederilor legale la prestarea serviciilor în incinta ştrandurilor, piscinelor, bazinelor de înot, unităţilor de închiriere echipamente de agrement dar şi unităţilor alimentare din incinta acestora.
Astfel, au fost verificate şase ştranduri şi nouă unităţi cu bazine, piscine şi zone de îmbăiere, fiind constatate abateri de la legislaţie în cazul a opt dintre ele, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 10.000 de lei. De asemenea, din cei 21 de operatori economici care desfăşoară activităţi comerciale în incinta ştrandurilor verificaţi, 19 au fost depistaţi cu abateri de la legislaţie, fiind aplicate amenzi în valoare totală de 45.000 de lei. Totodată, din totalul de 1.775 kg produse alimentare verificate, 327,5 kg au fost depistate cu abateri, motiv pentru care au fost oprite temporar de la comercializare 152 kg de produse alimentare, în valoare totală de 2.460 lei, în timp ce 70,5kg de produse alimentare, în valoare totală de 1.285 lei, au fost retrase definitiv din circuitul comercial. Spre exemplu, la un operator din incinta unui ştrand termal au fost depistate 5 kg produse alimentare (brânză telemea, brânză burduf, slănină) depreciate calitativ, cu aspect şi miros nespecific produsului, motiv pentru care aceste produse au fost retrase definitiv din circuitul comercial. La alţi doi operatori economici au fost depistate 3 kg respectiv 2,5 kg produse alimentare (mici formaţi, unt, maioneză) având data durabilităţii minimale depăşită cu 1-60 zile, produsele fiind retrase definitiv din circuitul comercial. Florin Dura Comisarii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Satu Mare au efectuat, în perioada 10 iunie – 5 iulie, o serie de controale privind respectarea prevede