Elevii care au susţinut examenul de bacalaureat în Mureş au depus 1.180 de contestaţii după afişarea rezultatelor, aproape jumătate dintre acestea fiind la Limba şi literatura română, a anunţat, marţi, inspectorul şcolar general al judeţului Mureş, Ştefan Someşan, citat de Mediafax.
Potrivit lui Someşan, din totalul de 1.180 de contestaţii înregistrate, cele mai multe, respectiv 517, sunt la Limba şi literatura română.
De asemenea, au fost depuse 187 de contestaţii la Biologie (Biologie vegetală şi Anatomie), 181 la Matematică, 93 la Istorie, 89 la Geografie şi 63 la limba maghiară.
Lucrările ale căror note au fost contestate se trimit la centre de evaluare din alte judeţe, iar Mureş va fi centru de evaluare pentru lucrările care vor veni din alte două judeţe.
În judeţul Mureş, promovabilitatea la examenul de bacalaureat este, înainte de contestaţii, de 54,69 la sută, cu aproape zece puncte procentuale mai mare ca anul trecut, când au promovat 45,74 la sută din cei înscrişi, înainte de depunerea contestaţiilor.
Citeşte şi CONTESTAŢII BAC 2013 HUNEDOARA. Peste 800 de elevi îşi contestă notele
Inspectorul şcolar general al judeţului Mureş, Ştefan Someşan, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă, că promovabilitatea la examenul de bacalaureat, înainte de contestaţii, este de 54,69 la sută, precizând că din cei 4.922 de elevi prezenţi, 2.692 au promovat.
Dintre candidaţii din promoţia curentă au promovat 59,62 la sută, iar dintre cei din seriile anterioare au promovat 32,82 la sută.
Someşan a precizat că, faţă de anul trecut, promovabilitatea este mai mare şi se datorează faptului că subiectele au fost diferenţiate, acesta fiind "un element pozitiv, în favoarea absolvenţilor".
Cele mai slabe rezultate s-au înregistrat la liceele "Constantiv Brâncuşi" din Târnăveni, unde promovabilitatea a fost de 5,88 la sut