Cei care sunt în căutarea unui loc de veci, pot apela cu încredere la Fisc. Printre miile de bunuri mobile şi imobile sechestrate de Administraţia Finanţelor Publice Constanţa se numără locuri de veci, dar şi cote parte din acestea. Astfel, în evidenţa Fiscului constănţean se află, în prezent, nouă locuri de înhumare, disponibile total sau parţial, în funcţie de situaţia fiecăruia. Ce este cel mai interesant, tarifele practicate de Fisc sunt extrem de atractive, dacă putem spune aşa. Un loc de veci în suprafaţă de 6 metri patraţi, situat în Cimitirul Central, costă 370 de lei, o concesiune asupra unui lot similar în acelaşi cimitir costă 856 de lei iar al treilea loc de veci se vinde cu puţin peste 700 de lei. De asemenea, o cotă indiviză asupra unui loc de veci la cimitirul din Filimon Sârbu are o valoare de 437 de lei. Deşi diferă destul de mult în funcţie de suprafaţă şi amplasament, toate locurile de veci aflate sub sechestrul Fiscului constănţean sunt cu mult sub preţul pieţei libere. În prezent, un loc de veci la Cimitirul Central costă de la 2.000 de lei în sus, iar suma se poate dubla şi chiar tripla, în funcţie de poziţie şi dotări. De altfel, Fiscul abundă de oferte la fel de avantajoase în toate domeniile, însă condiţiile impuse la cumpărarea acestor bunuri sechestrate, respectiv plata pe loc sau în termen de cinci zile a preţului fixat, alungă cumpărătorii.
La începutul acestui an, Direcţia Generală de Finanţe Publice Constanţa avea sub sechestru peste 1.700 de bunuri. Administraţia Finanţelor Publice Contribuabili Mijlocii a înregistrat o medie lunară de o mie de bunuri în custodie, Urmează A.F.P. Constanţa, care are pe lista neagră peste 300 de bunuri sechestrate de la datornicii domiciliaţi în municipiul Constanţa, şi restul structurilor A.F.P. şi teritoriu, care împreună totalizează câteva sute de bunuri sechestrate. Din păcate pentru Fisc,