Economistul Hazem el-Biblawi a fost numit primul-ministru al Egiptului, anunţă Associated Press pe Twitter. El-Biblawi îl înlocuieşte astfel pe Mohamed ElBardei, care fusese desemnat premier sâmbătă, la trei zile după ce armata l-a îndepărtat de la putere pe primul preşedinte liber ales, Mohamed Morsi.
Cu el-Biblawi premier, Mohamed ElBaradei, laureat al Nobelului pentru Pace, a fost numit vicepreşedinte, succedându-l în funcţie pe şeful Curţii Constituţionale Adly Mansour, actualmente preşedinte interimar.
VOM REVENI CU AMĂNUNTE