Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MFP: FMI va veni în România pentru discuţii cu autorităţile

Publicat in Puterea, marți 9 iulie 2013 ·

O misiune comună a Fondului Monetar Internaţional (FMI) şi a Comisiei Europene (CE) se va deplasa în România pentru discuţii cu autorităţile române, care vor începe la 17 iulie şi vor continua până la sfârşitul lunii, potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor Publice (MFP) remis Agerpres.

Ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea, a participat pe 9 iulie la reuniunea Consiliului ECOFIN, la Bruxelles, iar la reuniunea extraordinară a Comitetului Economic şi Financiar, care a avut loc înaintea reuniunii Consiliului Ecofin, statele membre au primit favorabil, în unanimitate, solicitarea României pentru încheierea unui nou program preventiv, împreună cu FMI.

'S-a stabilit că o misiune comună FMI-Comisia Europeană se va deplasa la Bucureşti pentru discuţii cu autorităţile române, care vor începe la 17 iulie şi vor continua până la sfârşitul lunii. Decizia oficială privind programul preventiv urmează a fi luată la ECOFIN în 15 octombrie', precizează comunicatul MFP.

Reuniunea a fost prima la care Croaţia a participat în calitate de stat membru al UE. Ministrul Voinea a salutat aderarea la UE a Croaţiei şi a exprimat sprijinul României pentru programul semestrial al Preşedinţiei lituaniene.

De asemenea, ECOFIN a adoptat oficial decizia privind aderarea Letoniei la Zona Euro, ceea ce confirmă atât caracterul deschis al proiectului euro cât şi interesul statelor non-euro de a adera.

La ECOFIN s-a subliniat faptul că 2013 este primul an în care statele membre din zona euro vor trebui să primească acceptul Comisiei Europene pentru proiectele de buget, fapt care atestă întărirea guvernanţei economice în zona euro.

Ministrul Liviu Voinea a avut o serie de discuţii informale cu omologi din state membre, Comisia Europeană şi Preşedintele Comitetului Economic şi Financiar, prilej cu care a exprimat şi aprecierea pentru susţinerea acorda

Articolul in Puterea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit un actor din ''Piraţii din Caraibe''. A fost atacat de un rechin

Ziua Constanta acum 45 minute
Tamayo Perry, unul dintre actorii din cel de-al patrulea film din seria "Piraţii din Caraibe", a murit duminică după ce a fost atacat de un rechin în timp ce făcea surfing în largul insulei Oahu din Hawaii, informează BBC.com. Actorul, în vârstă de

Ministrul Familiei reacționează după declarațiile lui IPS Teodosie- „Familia și căsătoria ar trebui să fie locuri de siguranță și sprijin, nu de suferință și abuz”

Ziua Constanta acum 15 minute
Ministrul Familiei, Natalia Intotero, reacționează după noile declarații ale arhiepiscopului Tomisului. Teodosie le-a recomandat femeilor care sunt abuzate „să își ducă crucea” pentru că au primit taina cununiei. ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisul

Prinţesa Anne a Marii Britanii, internată în spital cu răni minore la cap

Mediafax acum 31 minute
„Alteţa sa regală se recuperează bine, este într-o stare confortabilă şi este ţinută în spital ca măsură de precauţie pentru observaţii suplimentare”, a declarat un purtător de cuvânt al Palatului Buckingham, potrivit Reuters. În vârstă de 73 de ani

Unul dintre cei mai căutați traficanți de droguri, condamnat și în România, s-a predat în Bulgaria. Cine este „Brendo”

Ziare.com acum 2 ore
Evelin Banev, poreclit "Brendo", „care face obiectul unui mandat de urmărire internaţional, s-a prezentat de bună voie" la închisoarea din Sofia luni dimineață, 24 iunie, au anunțat autoritățile bulgare. „Brendo” a fost condamnat și în România, pent

Un şofer turc a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la Vama Siret

News.ro acum 5 ore
Un şofer turc aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a încercat să atace cu cuţitul un poliţist de frontieră, la PTF Siret. Bărbatul este cercetat acum pentru ultraj şi conducerea unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice. ”Sâmbătă, 22 iunie

Uniunea Europeană acuză App Store al Apple de faptul că încalcă regulile concurenţei

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană (CE) a deschis luni calea unor sancţiuni grele împotriva Apple, estimând preliminar că magazinul de aplicaţii App Store nu respectă regulile concurenţei Uniunii Europene (UE) şi a anunţat altă anchetă împotriva gigantului american,

Evaluare națională 2024. Sfaturi utile pentru elevi

Ziua Constanta acum 2 ore
Mâine, 24 iunie 2024, încep probele scrise din cadrul evaluării naționale. Iată câteva sfaturi pentru ca totul să decurgă cât mai bine în zilele de examen: -Asigurați-vă că aveți la voi actul de identitate și instrumente de scris de culoare albastră

Casa familiei prinţesei Diana, scoasă la vânzare pentru aproape 13 milioane de euro - FOTO

News.ro acum 35 minute
Casa familiei prinţesei Diana a fost scoasă la vânzare pentru prima dată în 22 de ani, la preţul de 10,95 milioane de lire sterline, adică aproape 13 milioane de euro, pe site-urile Whetherell şi Chestertons. Casa, construită la începutul anilor 198

Patru răniţi şi un incendiu de proporţii în urma unui atac rus cu rachete asupra oraşului-port Odesa

G4Media acum o ora
Rusia a atacat luni cu rachete de croazieră oraşul Odesa din sudul Ucrainei, făcând patru răniţi şi provocând un important incendiu pe o suprafaţă de 3.000 de metri pătraţi, au anunţat autorităţile locale, informează AFP, preluată de Agerpres. „Pe 2

Meteo. Cum va fi vremea în următoare săptămâni. Prognoza pe regiuni

Mediafax acum 2 ore
Meteo Banat Media temperaturilor maxime va fi în scădere la mijlocul primei săptămâni, de la 33 de grade până la 29...30 de grade, apoi va creşte, astfel că la finalul lunii iunie, vor fi temperaturi maxime, în medie de 33...34 de grade. O nouă scăd

Vremea

București
acum

34°
lun.

20°/34°
mar.

21°/32°
mie.

20°/33°
joi

19°/31°
Iasi
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

15°/26°
mie.

16°/29°
joi

17°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

19°/29°
mar.

21°/25°
mie.

20°/24°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/26°
joi

17°/27°
Timisoara
acum

33°
lun.

19°/33°
mar.

18°/33°
mie.

19°/34°
joi

18°/31°