Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MFP a împrumutat 18 mil. lei, printr-o licitaţie suplimentară

Publicat in Curierul, miercuri 10 iulie 2013 ·

Ministerul Finanţelor a împrumutat ieri 18 milioane lei, la un randament de 4,79% pe an, printr-o licitaţie suplimentară pentru obligaţiuni pe doi ani, organizată doar pentru oferte necompetitive, în care cumpărătorii au plasat ordinele indicând numai suma vizată, nu şi randamentul. Titlurile vândute ieri fac parte dintr-o emisiune de obligaţiuni care ajunge la maturitate în aprilie 2015 şi prin a cărei redeschidere Finanţele au atras luni 300 milioane lei. La începutul lunii iunie, Finanţele au vândut obligaţiuni din aceeaşi emisiune la un randament mediu de 4,66%.

Ministerul Finanţelor Publice a programat pentru luna iulie emisiuni de titluri de stat de 1,76 miliarde lei şi, respectiv, de 150 milioane euro, în condiţiile în care în această lună ajung la scadenţă titluri de 3,778 miliarde lei. Trezoreria a stabilit pentru luna iulie o singură emisiune de certificate de trezorerie, cu valoare indicativă de 300 milioane lei şi maturitate de şase luni, şi patru operaţiuni pentru vânzare de obligaţiuni cu scadenţe de doi şi, respectiv, cinci ani. Administratorii datoriei publice au stabilit pentru luna iulie şi o licitaţie pentru vânzare de obligaţiuni cu scadenţă în februarie 2016, prin care vrea să atragă 150 milioane euro. Această operaţiune va avea loc în data de 18 iulie.

Ministerul Finanţelor a împrumutat ieri 18 milioane lei, la un randament de 4,79% pe an, printr-o licitaţie suplimentară pentru obligaţiuni pe doi ani, organizată doar pentru oferte necompetitive, în care cumpărătorii au plasat ordinele indicând numai suma vizată, nu şi randamentul. Titlurile vândute ieri fac parte dintr-o emisiune de obligaţiuni care ajunge la maturitate în aprilie 2015 şi prin a cărei redeschidere Finanţele au atras luni 300 milioane lei. La începutul lunii iunie, Finanţele au vândut obligaţiuni din aceeaşi emisiune la un randament mediu de 4,66%.

Ministerul

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NUMERELE extrase la tragerile de joi, 4 iulie 2024

Gandul acum 10 minute
Joi, 4 iulie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 7 iulie 2024. La tragerile loto de duminică, 30 iunie 2024, Loteria Română a acorda

Cristi Chivu, despre eliminarea României de la Euro 2024: „Chiar credeam”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cristi Chivu (43 de ani), fostul căpitan al echipei naționale, a analizat . „Tricolorii” au fost eliminați de Olanda în optimi, scor 0-3, iar fostul jucător este convins că naționala mai are mult de muncă până să ajungă la cel mai înalt nivel.

Doliu în lumea filmului românesc. S-a stins din viață la 74 de ani actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu

Ziare.com acum 10 ore
S-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani, actorul Ion Riţiu, cunoscut pentru rolurile jucate în mai multe filme regizate de Sergiu Nicolaescu, a anunţat, miercuri, 3 iulie, Teatrul Naţional Târgu Mureş. Ion Riţiu (4 decembrie 1950, Târnăveni - 2 i

DNA Om de afaceri din Capitală, reținut după ce a fost prins în flagrant cu o mită de 70.000 de euro

Ziua Constanta acum 9 ore
Procurorii DNA anunță că l-au reținut pe omul de afaceri care ar fi primit o mită de 70.000 de euro! Potrivit DNA, la data de 04 iulie 2024 inculpatul urmează să fie prezentat Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de

Surse Reuters: Kamala Harris, principala opţiune pentru a-l înlocui pe Joe Biden dacă acesta se va retrage

News.ro acum 12 ore
Vicepreşedinta Kamala Harris este principala alternativă pentru înlocuirea preşedintelui american Joe Biden în cazul în care acesta decide să nu îşi continue campania în vederea realegerii, potrivit a şapte surse de rang înalt din cadrul campaniei l

Joe Biden se pregătește de retragere din cursa pentru Casa Albă. Ce i s-a destăinuit președintele american unui aliat cheie

Ziare.com acum 9 ore
După dezbaterea de săptămâna trecută, președintele american Joe Biden ia în calcul să se retragă din cursa pentru Casa Albă. Sau cel puțin așa a lăsat să se înțeleagă într-o discușie avută cu o persoană foarte apropiată, scrie New York Times. Biden

FOTO Mesajul celor de la UEFA, după ce fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile » Cum i-au numit pe „tricolori”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Fotbaliștii României au lăsat vestiarul din Munchen în condiții impecabile, după ce , în optimile competiției, părăsind Campionatul European din Germania.

Mai mulţi porci, filmaţi în faţa noului Terminal Schengen al Aeroportului din Timişoara / ”Ce sa facem, uite, prim-miniştrii nostri la Aeroport”, afirmă cel care înregistrează – FOTO / VIDEO

News.ro acum 8 ore
Mai mulţi porci au fost filmaţi de un bărbat, în faţa noului Terminal Schengen al Aeroportului Internaţional ”Traian Vuia” din Timişoara. Animalele au păscut iarbă de pe gazon, sub privirile călătorilor. Potrivit opiniatimisoarei.ro, mai mulţi porci

Emma Răducanu s-a calificat în turul trei la Wimbledon

News.ro acum 7 ore
Emma Răducanu s-a calificat, miercuri, în turul al treilea la turneul de la Wimbledon, cu o victorie confortabilă, scor 6-1, 6-2, împotriva sportivei belgiene Elise Mertens. Raducanu a avut probleme de formă de la triumful său uimitor de la US Open

Traficul pe Valea Oltului va fi închis timp de o lună

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, a anunţat miercuri, 4 iulie, că traficul pe Valea Oltului va fi închis timp de o lună, începând din 8 iulie până în 9 august, pe timp de zi, iar şoferilor le vor fi recomandate rute ocolitoare. În zonă se

Vremea

București
acum

17°
joi

17°/27°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/33°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

16°/30°
dum.

19°/32°
Constanta
acum

17°
joi

17°/28°
vin.

19°/29°
sâm.

22°/26°
dum.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/20°
vin.

13°/24°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/25°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/33°
dum.

20°/35°